Stănești

Stănești sau Valea Stăneștilor este situat în satul Drajna de Jos la poalele dealului Piscul Domnului.

Satul Stănești, azi dispărut, a fost cea mai veche așezare a comunei Drajna și cuibul moșnenilor de odinioară.

În anul 1602 cu ocazia luptelor de la o Ogretin, satul a fost ars de tătari iar locuitorii care au scăpat de furia lor și-au mutat vetrele în Drajna de Sus și Drajna de Jos, la ”Popari”. Satul Stănești se afla în calea unor drumuri mari și foarte importante de pe Valea Teleajenului drumuri care în prezent parcă și-au pierdut din importanță. 1)

Locuitorii acestui sat erau moșneni. Se consemnează prin hrisoave emise în jurul anului 1631, că și-au vândut tot pământul și casele din Valea Stăneștilor proprietarului de atunci al moșiei din Drajna de Jos, Hrizea - mare vornic.

O parte dintre ei sau retras în Drajna de Sus, unde aveau altă moșie iar alții s-au vândut ca „rumîni”. 2)

La data de 18 noiembrie 1633, Radul Mihalcea Cândeanu cumpără moșia din Valea Stăneștilor de la Udrea, fiul boierul Hrizea, întărită prin hrisovul lui Matei Basarab voievod de la 25 februarie 1651.

Pe Valea Stăneștilor, în punctul ”La Rovine” se află o cruce de piatra înaltă de 2 metri pe care este scris: ”1966, 11 septembrie, ridicată (de) Ion N. Nica și soția în amintirea bunicilor și părinților, moștenitori Gh. Nica și Maria”. În spatele inscripției se pot observa urmele unui înscris din anii 1800.

În această zonă se apreciază că a fost o bisericuță din lemn ce deservea satul Stănești, ea fiind distrusă de tătari în anul 1602. Biserica a fost reconstruită pe locul actualei biserici a Filipeștilor.

Poziție geografică: 45.233691, 26.049636


1)
Drajna și Ogretin sate de moșneni - Nicolae Costea Teleajen
2)
Marele Dicționar Geografic al Romîniei
Site-ul nostru utilizează module cookie proprii pentru a-ți îmbunătăți experiența. Continuă să navighezi pe site sau alege să accepți dacă ești de acord cu utilizarea acestora. Alternativ, poți alege tipul de cookie-uri pe care ești de acord să le folosim.Mai multe informații despre cookies
  • satul_stanesti
  • Ultima modificare: 2019/12/23 11:45
  • de către cristian