Familia Pânteștilor

Familia Pânteștilor (Pântescu) este una dintre cele două familii pribegite care au revenit în comuna Drajna după ”ostoirea vîrtejului păgân”, iar stră-stră-nepoții lor populează astăzi satul Drajna de Sus, zona Pântești și Ogretinul.

Se consemnează că biserica Pântești a fost construită de Negoiță Pântea în anul 1852 dar există inscripții încă din anul 1800.

Se spune că locuitorii Ogretinului se trag din Dragomir Comișel, fratele lui Stan Comișel sutașul, ambii din această familie.

”În vremea de demult, pe când nici nu erau Românii p'aici, atunci în această vale strimtă, dar pusă bine, a fost un sat Dacic, mare frumos.

Când a venit Traian împăratul cu soldații sei și a bătut pe Daci până i-a stins, și le-a luat țara, atunci satul Dacilor din acest loc a atras mult băgarea de semă a generalilor Împărătești, cari au găsit cu cale și au și făcut în acest loc, pe dealul ”Grădiștea” un lagăr mare și statornic, cu cazarme și întărituri numai de zid de cărămidă'. Împrejurul lagărului s'a format un orășel bogat. Aici mai târdiu au venit limbi pâgâne despre Sore-răsare și au dărîmat cetatea până în rasul pamântului, iar lumea s'a pribegit de frica robiciunilor. După ostoirea vîrtejului păgân s'au retras aici numai două din familiile pribegite : Pânteșcii și Bolineșcii, ai căror strănepoți populeză astă-di, comunele Drajna-de-sus și Ogretinu.” 56)

Acest articol este un ciot. Puteți ajuta Enciclopedia Drajna prin completarea lui, dacă doriți.


56)
Dicţionar geografic al judeţului Prahova
Site-ul nostru utilizează module cookie proprii pentru a-ți îmbunătăți experiența. Continuă să navighezi pe site sau alege să accepți dacă ești de acord cu utilizarea acestora. Alternativ, poți alege tipul de cookie-uri pe care ești de acord să le folosim.Mai multe informații despre cookies
  • pantescii
  • Ultima modificare: 2020/07/29 22:56
  • de către cristian