Reforma agrară din 1864 în Drajna

Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a statului român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

Legea rurală a fost sancţionată şi promulgată la 14/25 august 1864. Atunci Domnitorul proclama ţărănimii: „Claca este desfiinţată pentru de-a pururea şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre”.

Legea a intrat în vigoare la 23 aprilie/5 mai 1865. Ea elibera pe ţărani de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile, desfiinţa monopolurile feudale din interiorul satelor. Loturile erau distribuite în funcţie de numărul de vite deţinute. Ţăranii urmau totuşi să răscumpere terenurile şi să achite anual o anumită sumă, timp de 15 ani. Pe de altă parte, legea stabilea plata unor despăgubiri către proprietari, la preţul pământului de atunci. Terenurile expropriate nu puteau depăşi 2/3 din moşie şi nu puteau fi vândute timp de 30 de ani decât către comună sau către vreun alt sătean.

După reformă ţăranii au ajuns să deţină 30% din teritoriul ţării, restul de 70% fiind deţinut de moşierime sau de stat.

Această măsură a fost prima dintre măsurile care vor începe procesul de modernizare în Principatele Române.

Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil. Treptat, ţăranii au descoperit inconfortul de a fi contribuabili la bugetul statului. Dacă până la reformă, ţăranii negociau cu boierii dările pe care trebuiau să le plătească lor, perceptorii statului erau intransigibili, iar metoda negocierii nu a mai putut fi aplicată.

Reforma agrară de la 1864 a avut şi numeroase neajunsuri, care au culminat cu răscoalele ţărăneşti de mai târziu. Pământurile acordate au fost insuficiente necesităţilor reale ale familiilor rurale. Mai mult, ţăranii împroprietăriţi nu au fost susţinuţi pentru a deveni fermieri moderni, motiv pentru care agricultura a rămas pentru mult timp la un nivel înapoiat. Datorită despăgubirilor pe care trebuiau să le plătească, ţăranii au trebuit să facă faţă unei poveri fiscale excesive (nivelul dările era oricum ridicat, iar împreună cu despăgubirile se ridicau la circa 32% din veniturile anuale).

Țăranii împroprietăriți în comuna Drajna erau clăcași, adică foști rumâni, care, după desființarea stării de dependență personală de la 5 august 1746, au continuat să lucreze pământul pe moșia boierilor Filipescu din Drajna de Jos. Ei prestau clacă pentru stăpânul moșiei în schimbul loturilor de pământ primite în folosință, fiind legați de sat până la îndeplinirea obligațiilor asumate.

Delimitarea hotarelor locuitorilor împroprietăriți în Drajna de Jos a fost realizată la data de 1 octombrie 1864 de inginerul hotarnic Căpitan Niculcea.

În acea perioadă au fost cedate din moșia Drajna de Jos a familiei Filipescu (Maria Filipescu administra moșia în acel an) cătunele Făget, Grădiștea, Ruptureni, Cerneșcii, Podurile, Lupeșcii, Chirițeșcii și Drăgăneșcii.

Despăgubirile bănești ce urmau să fie plătite de clăcași timp de 15 ani erau considerate ca o răscumpărare a clăcii și a celor obligați; în realitate, sumele pretinse, erau foarte mari, prețul unui pogon ridicându-se la 165 lei, echivalentul a 5 galbeni. ²⁾

Clăcașii au fost împroprietăriți astfel:

• categoria fruntași, cu 4 boi și o vacă: 11 pogoane
• categoria mijlocași, cu 2 boi și o vacă: 7 pogoane
• categoria pălmași, cu brațele: 2 pogoane
• categoria loc de casă: 398 stânjeni

Maria Filipescu a cedat din moșia sa 2718 pogoane, 1 prăjină şi 44 stânjeni, fiind împroprietăriți clăcașii astfel: ³⁾

• 120 locuitori fruntași, cu 4 boi
• 80 locuitori mijlocași, cu 2 boi
• 122 locuitori pălmași
• 323 locuri de casă
• dota bisericii: 17 pogoane
• locul primăriei și școala: 1 pogon
• rezervate pe seama proprietății:
  • prundul apei Drajna: 84 pogoane, 22 prăjini și 10 stânjeni
  • moara cu hanul: 1 pogon
  • eleșteul din cătunul Făgetu: 1 pogon
  • locul de casă al preotului D. Medianu: 2 pogoane, 9 prăjini

Astfel, țăranii împroprietăriți au primit pământ în cătunele proprietatea boierilor Filipescu, după cum urmează:

• cătunele Făget, Ciocracu și Grădiștea: 2260 pogoane, 21 prăjini și 34 stânjeni
• cătunul Ruptureni: 27 pogoane
• cătunul Cerneșcii: 104 pogoane
• cătunele Chirițești și Lupeșcii: 88 pogoane
• cătunul Drăgăneșcii: 21 pogoane
• cătunul Podurile: 161 pogoane
• locuri la Râncezi: 2 pogoane, 21 prăjini

Aspecte de exploatare a țărănimii comunei Drajna

Academia Română, Istoria românilor, vol VII, tom I, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2001 ISBN 973-45-0430-4

Adăniloaie, N., Reforma agrară din 1864, Editura Academiei Române, Bucureşti 1967