Enciclopedia

Castrul roman este situat în sud-estul satului Drajna de Sus, pe platoul dealului „Grădiștea” (denumire provenită din slavonă - Oraș Întărit), la altitudine de 446m, separate pe linia nord-sud de valea râului Drajna (Drăjnuța) și Ogretin.

Cercetare

Castrul intră în literatura de specialitate după anul 1888, prin publicarea de către Gr. Tocilescu a unor serii de ștampile cu numele unităților militare cantonate acolo. Meritul descoperirii castrului îi revine lui Dumitru Bazilescu învățător la Drajna de Sus. În anul 1883 aceasta înștiința Ministerul Instrucției Publice despre descoperirile făcute în cursul muncilor agricole, materiale pe care le va preda Muzeului National de Antichități.

Grigore Tocilescu face săpături de mică amploare în luna aprilie din anul 1888, în zona hypocaustului, rezultate ce vor fi publicate. G. Tocilescu a realizat câteva sondaje și a descoperit cărămizi și țigle cu ștampilele legiunilor I Italica, V Macedonica, XI Claudia și Cohorta I Flavia Commagenorum.

Dumitru Brazilescu va publica la rândul său o notă în Marele Dictionar Geografic al Romaniei despre această descoperire, iar în anul 1932 Constantin Daicoviciu publică o serie de ștampile din material aduse de Dumitru Bazilescu.

Cercetări de suprafață a realizat și Al. Bărcăcilă, la data de 14 august 1936, unde scria, într-un raport adresat lui Nicolae Iorga, următoarele:

”Mult Stimate Domnule Profesor,

La îndemnul d-voastră mergând la Drajna de Sus în ziua de 12 August curent pentru observațiuni arheologice, am constatat, am recoltat și dobândit următoarele:

La Castrul roman Grădiște am găsit în terenurile de arătură și fânețe:

trei fragmente de cărămizi cu ștampila legiunei 1 italica: (LEG)1. ITAL (8/12 CM); (L)EG. 1. IT(AL) (8/12 cm); (LEG. 1. IT)AL (7/12 CM).
fragmente de cărămidă cu ștampila legiunei V. Macedonica: LEG. V (M.) (15/19 cm).
trei fragmente de cărămidă de ștampile legionare, lipsind determinarea legiunei: LEG… (7/10 cm).
un fragment de cărămidă cu ștampila unei cohorte, lipsind determinarea ei: COH…
multe fragmente de vase de teracotă, de mprime, formă, pastă diferite, între cari notăm:
fragment dintr-un mare castron, ornamentat pe baza lui lată cu câte o frunză de palmier incizată, în apropiere de cele două mănuși plate proeminente. Lipsește mai mult de jumătate din vas; se va întregi. Lungimea pătrată a frunzei are 13 cm.
două mici fragmente de vase fine, ornamentate punctat.
două fragmente de cărămizi, cu adrilatură rombică.
alte fragmente de olane și cărămizi diferite.

Provenind de la același castru ni s-a încredințat de către d-l D. Bazilescu-Drajna, institutor pensionar, fost senator:

o monedă de argint a împăratului Dominițian, cu legenda: Imp(erator) Caes(ar) Domit(ianus) Aug(ustus) Germ(anicus) P(ontifex), M(aximus) Tr(ibunicia) P(otestas) VI; (rv.: Imp(erator) XIIII Co(n)s(ul) XIII Cens(or) P(erpetuus) P(ater) P(atriae).).
o monedă de argint a împăratului Traian: Imp(erator) Traiano Aug(usto) Germ(anico) P(ontifici), M(aximo) Tr(ibunicia) P(otestas) Co(n)s(ul) VIII; (rv.: S(enatus) P(opulus) Q(ue) R(omanus) Optimo Principi.
o figurină de bronz a lui Attys cu dreapta sprijinită pe umărul stâng, cu stânga lăsată în jos, cu picioarele încrucișate.” .¹⁾

Primele cercetări sistematice au fost efectuate între anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ștefan. A constatat că acest castru are formă dreptunghiulară cu dimensiunile 176x200m și că există un singur strat de dărâmături. Alături de obiectele specifice au fost descoperite și monede, cele mai recente fiind din anul 116-117, din ultimii ani de domnie ai împăratului Traian.

În urma săpăturilor arheologice reîncepute în anul 1992, în incinta castrului s-au descoperit numeroase cărămizi cu ștampile care atestă prezența unor trupe romane precum: Cohors I Flavia Commagenorum, menționată și într-o diplomă militară din anul 105, precum și trei detașamente din legiunile I Italică, staționate la Novae (Sistov), V Macedonia, staționată la Troesmis (Iglita) și XI Claudia Pia Fidelis, staționată la Durostorum (Silistra).

După monedele descoperite aici, castrul a funcționat numai în timpul domniei împăratului Traian și avea sarcina supravegherii populației băștinașe. Urmele ceramice dovedesc prezența unei populații getice după părăsirea castrului de către trupele romane în urma retragerii aureliene.

Materiale de construcție

Cercetările arheologice din anul 1992 sunt primele efectuate aici după cercetările efectuate în anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ștefan. Rezultatele campaniilor din anii 1992-1996 au adus dovezi asupra fazelor constructive a clădirilor din interiorul castrului. La aceste cercetări au participat Vlădescu M. Cristian, Zahariade Mihail, Dvorski Traian, Teodorescu Victor, Marinele Peneș.

Prima fază de construire, val de pământ și palisade (I) este construită probabil în toamna-iarna anului 101 p. Chr., și a durat până la sfârșitul celui de-al doilea război daco-roman. Dimensiunile castrului în această fază rămân încă necunoscute.

Cea de-a doua fază de construire (II) este reprezentată de un zid dublu de piatră ce avea dimensiunile 185X190m, și a funcționat în perioada 106-117/8 p. Chr. În anul 1994 a fost cercetată poarta de nord a castrului (poarta decumană), iar în apropierea ei au fost identificate 2 cuptoare de olar. În campanile desfășurate aici în perioada 1992-1996, au fost cercetate câteva zone de pe suprafața castrului care au scos la lumină numeroase edificii din interiorul castrului printer unde putem enumera: clădiri cu instalație cu hypocaust care aveau țevi din lut (olane) de încălzire inserate în pereți, o piscină etc. În apropierea castrului se afla o așezare a dacilor liberi.

Garnizoana militară avea zidurile incintei din piatră, în interior clădiri monumentale construite din piatră şi cărămidă prevăzute cu sistem de încălzire - hypocaust, sistem de aducţiune a apei şi de canalizare.

Săpăturile arheologice desfăşurate în perimetrul castrului, în anul 2013, au scos parţial la lumină: zidurile de nord şi vest; porţile de nord şi vest; via sagularis - drumul principal; clădirea comandamentului, templul. Recent, investigaţiile arheologice au delimitat integral clădirea comandantului - praetorium. Locuinţa comandantului are cinci încăperi delimitate de ziduri groase (50 – 60 cm) de piatră calcaroasă (înălţime 0,6–1m) sau de cărămidă, cu podele de mortar sprijinite pe pilele hypocaustului. Cea de a şasea încăpere, baia – pavată „opus spicatum”, este prevăzută cu un bazin cu trepte şi bazinete de colmatare. Sistemul de încălzire principal, cu un praefurnium monumental amplasat pe mijlocul laturii vestice a clădirii, deserveşte bazinul, baia şi camera sud-vestică. Alte două instalaţii de încălzire amplasate pe latura sudică a clădirii deservesc cele trei încăperi aferente prin canale practicate şi delimitate de cărămizi, prin fundaţiile zidurilor şi sub podele.

Se remarcă pragurile necesare acceselor în şi între încăperi; un hol şi o încăpere de mici dimensiuni pavate cu cărămizi ştampilate (I Italica); treptele de acces în clădire amplasate în zona nord-vestică, cele de acces în praefurniumurile sudice; o posibilă terasă acoperită, pavată cu dale mari de piatră (gresie) cât şi zona anexelor din nordul clădirii pavată cu dale mari (60x40 cm) de cărămidă.

Din cercetări s-a colectat un bogat material arheologic: ceramică dacică şi romană, monede din perioada 88 - 117 p.Chr., piese de port şi podoabă, piese de armament şi harnaşament, precum şi material de construcţie, cărămizi, ţigle şi piese de pavaj, ştampilat cu însemnele unităţilor militare cantonate aici.

Istoric

Construirea castrului de la Drajna de Sus este legată probabil de acțiunile lui Laberius Maximus în zonă, desfășurate în cursul primului război daco-roman (101-102) și care aveau ca obiectiv fructificarea victoriei obținute anterior de romani în provincial Moesia Inferior, cu prilejul atacurilor combinate ale dacilor și ale roxolanilor. Laberius urmărea prin aceste operațiuni atât destrămarea alianței dintre daci și roxolani, prin înfrângerea acestora din urmă și implicit transformarea lor în popor clientelar Imperiului Roman, cât și impiedicarea unei concentrări de forțe din partea dacilor pe frontul principal de război.

Acțiunile lui Laberius Maximus la nordul Dunării s-au desfășurat în toamna anului 101, romanii neavând probabil timp necesar încheierii operațiunilor din cauza venirii iernii, care a adus cu sine necesitatea construirii de castre. Odată cu venirea primăverii, Laberius lasă în castrele construite mici garnizoane, se deplasează pe Olt și ajută ulterior la desfășurarea ofensivei romane spre Mureș și mai apoi în valea Streiului.

Așa cum a fost remarcat în literatura istorică pe baza dovezilor epigrafice și numismatice, castrul roman de la Drajna de sus a aparținut provinciei Moesia Inferior care a fost extinsă la nord de Dunăre între anii 101-117/8 p. Chr. În această perioadă, castrul roman de la Drajna de Sus pare să fi fost cea mai mare bază militară romană, situată strategic pe deal, controlând astfel căile de acces în vale. Rolul său principal este în legatura directa cu castrele de la Mălăiești, Târșorul vechi și Voinești.

Plasarea Castrului roman de la Drajna de Sus în apropierea cetăţii dacice, din vârful Cetățeaua, „La Cetăţea“ - probabil antica „Ramidava“ - îi conferă o poziţie deosebită în regiune, pe „Drumul Sării“, bogăţie locală recunoscută şi exploatată în epocă, către Transilvania, prin pasul de la Tabla Buţii. Este cea mai mare bază militară romană din judeţul Prahova, pe acelaşi aliniament cu castrele romane de la Mălăieşti şi Târgşoru Vechi. Din punct de vedere topografic, cele trei castre sunt amplasate în apropierea unor fortificaţii de epocă getică (Tinosu, Coada Malului, Gura Vitioarei, Făget, Homorâciu), care în marea lor majoritate sunt utilizate până în preajma pătrunderii trupelor romane în Muntenia, prilejuită de războaiele purtate de împăratul Traian împotriva dacilor conduşi de Decebal.

Cu privire la prezenţa celor trei castre în zona râurilor Prahova şi Teleajen există mai multe opinii. O ipoteză mai veche percepe linia de castre Târgşor – Mălăieşti – Drajna ca o linie de apărare construită de Traian. Teza este sprijinită pe descoperirile monetare de la Drajna de Sus şi Târgşoru Vechi. Opinii mai noi susţin că prezenţa celor trei castre poate fi legată de protejarea şi controlul strategic al armatei romane asupra drumului care lega Dunărea Inferioară de principala trecere spre sud-estul interiorului arcului carpatic. Prin acest control se urmăreau observarea cât mai eficientă a mişcărilor trupelor conduse de Decebal şi posibilitatea unei intervenţii rapide a trupelor romane concentrate în zona Durostorum.

Romanii stapânesc efectiv regiunea cel puţin până la începutul domniei lui Hadrian (117-138 p.Chr.). Momentul final al utilizării acestor castre din partea de est a Munteniei poate fi pus pe seama reformei lui Hadrian privind graniţele noii provincii Dacia. După pacea încheiată cu roxolanii, romanii au abandonat teritoriul de est al Munteniei, implicit şi Castrul de la Drajna de Sus.

Astăzi, conservarea şi punerea în valoare a clădirii comandantului, cât şi cercetarea întregului castru, devenit prin grija autorităţilor prahovene domeniu public, reprezintă un proiect prioritar de valorificare turistică şi ştiinţifică a zonei cu un potenţial istoric, arheologic şi etnografic remarcabil.

Arheolog dr. Bogdan Ciupercă despre cercetările arhrologice de la Castrul Drajna Video Link extern

Tur virtual

Localizare

Nr. punct

Coordonate Geografice

45°15'29.57"N 26° 4'20.29"E

45°15'30.54"N 26° 4'32.80"E

45°15'25.73"N 26° 4'34.75"E

45°15'23.57"N 26° 4'22.68"E

Coordonate STEREO 70

X: 418168.615 Y: 584268.286

X: 418202.206 Y: 584540.573

X: 418054.323 Y: 584585.074

X: 417984.130 Y: 584322.864

Discuții

Notă

arhg. Marinela PENEŞ, Manager, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,

C.R

Legătură: turism.drajna.ro

Vezi Raport asupra cercetărilor de la Drajna de Sus - Al. Bărcăcilă 1936

castrul roman drajna, piscul gradistea, dumitru bazilescu, drajna de sus, tur virtua, al barcacila

¹⁾

Al Bărcăcilă - Raport asupra cercetărilor de la Drajna de Sus din 14 august 1936

plan_castrul_roman_drajna.jpeg - metadate editate

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sat, 07 Feb 2026 20:55:16 +0000

Drajna - [Istoric]

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 01 Feb 2026 19:32:59 +0000

Drajna

Comuna Drajna

Coordonate:

45°14′30″N 26°3′59″E

Țară: România

Județ: Prahova

Tur virtual:

Galerie: Remember Drajna

Amplasare în cadrul județului

Reședință: Drajna de Sus

Siriuta: 132896

Atestare: 1429

Guvernare: Primăria Drajna

Primar: Violeta Gonțea

Populație (2011): 5168 locuitori

Suprafață: 5560,91 ha

Fus orar: UTC+2

Cod poștal: 107190

Prezență online

Site web oficial: Primăria Drajna

GeoNames: Geonames

Comuna ¹⁾ este situată în zona subcarpatică din nord-estul județului Prahova, în depresiunea Drajna - Chiojd, flancată de culmile Pintenului Văleni-Homorâciu, pe ambele laturi ale gârlei omonime, fiind așezarea cea mai veche din zona Văii Teleajenului.

Se învecinează la est cu comuna Posești, la sud-est cu comuna Aricești Zeletin, la sud cu comuna Predealul Sărari, la sud-vest cu orașul Vălenii de Munte, la vest cu comunele Teișani, Izvoarele și Măneciu, iar la Nord cu comuna Cerașu, străbătută de drumul județean 102B, șosea începută în anul 1868, ”lucrată cu dile de prestație”.²⁾

Comuna este formată din satele: Cătunu, Ciocrac, Drajna de Jos, Drajna de Sus, Făget, Ogretin, Piatra, Pițigoi, Plai, Podurile, Poiana Mierlei, fiind înființată ca organizație teritorială la data de 16 februarie 1968.

Limitele comunei sunt:

latura nordică dealurile: Leurdeanu (834,4m), Teiului (762m), Iazul Țiganului (769m),
latura estică piscurile: Piscul Stănilă (756,7m), Piscul Mierlei (669,9m), Piscul Stânei (636,6m), Piscul La Peri (672,8m),
latura vestică: Piscul Domnului (532,7m).

Satul Drajna de Jos este brăzdat de două dealuri:

la Nord, având 4 piscuri însemnate: Piscul Cetățeaua, Piscul lui Bârsan și Piscul Domnului,
la S-E, având piscurile: Piscul Scafe, Piscul Pițigoiul și Piscul La Peri, acestea fiind pășuni. Între Piscul Domnului și râul Teleajen se află câmpia Stăneștilor.

Satul Drajna de Sus este străbătut de trei dealuri:

de la N și E, ce începe din muntele Craiu și se lasă spre sud printre râurile Drajna și Ogretin, terminându-se la confluența acestor ape prin dealul Muchia lui Pârpală. Acest deal are următoarele piscuri: Piscul Piatra Lungă, Piscul Leordeanul, Piscul lui Ciocan, Piscul Chilia, Piscul Trăsnit, Piscul Grădiștea și Piscul Muchia lui Pârpală.
dealul de la V și S-V ce începe tot din muntele Craiu și se lasă spre sud printre râurile Drajna și Teleajenul, terminându-se la confluența acestor ape, cu Piscul Domnului. În satul Drajna de Jos, având ca piscuri: Piscul Cetățeaua, Piscul La Cruce, Piscul La Piatra și Piscul Domnului.
dealul de la S și S-E numit Ciocrac cu piscurile: Piscul Scafele și Piscul Malul de răsună.

Poieni: Poiana Proșcanul, Poiana Pe Vale, Poiana Vaduri, Poiana Chilia, Poiana Groapa-Oii, Poiana Groapa-Largă, Poiana Groapa-Cornului și Poiana Poiană.

Vâlcele: Vâlceaua Dragomirei, Vâlceaua Valea cu Jugastri, Vâlceaua Valea Podurilor, Vâlceaua Groapa Oii, Vâlceaua Proșcanul, Vâlceaua Pe Vale, Vâlceaua Groapa Chiliilor, Vâlceaua Groapa Oanei, Vâlceaua Groapa Largă, Vâlceaua Groapa Cornului, Vâlceaua Groapa Cetățelei, Vâlceaua Fundul Poienei, Vâlceaua Sila, Vâlceaua Voichița, Vâlceaua Podureanca, Vâlceaua Apa-Dulce și Vâlceaua Sărățelul.

Râul Drajna izvorăște din Munții Tătaru, Vârful lui Crai (1.473m), trece prin comunele Cerașu și Drajna, apoi se revarsă în râul Teleajen, la extremitatea nordică a orașului Vălenii de Munte. Face însemnate zigzaguri la Moara după Vale, Râpa Corbului, Burdușei, Moara Mihaiu Popescu, Râpa Stan Bratu și la Plăișani.

Etimologie

Denumirea comunei vine de la numele râului Drajna (numit și Drăjnuța până în localitatea Cerașu), care o străbate de la nord către sud, derivând din cuvântul „draj” care în limba slavonă înseamnă râu repede, energic, dar după Alexandru Barbu ar semnifica limită teritorială, hotar. Numele original se pare că era ”Drasna”.³⁾

Atestare

Asupra înființării comunei Drajna, legenda spune: ”În vremea de demult, pe când nici nu erau Romanii p'aici, atunci în această vale strimtă, dar pusă bine, a fost un sat Dacic, mare frumos.

Când a venit Traian împăratul cu soldații sei și a bătut pe Daci până i-a stins, și le-a luat țara, atunci satul Dacilor din acest loc a atras mult băgarea de semă a generalilor Împărătești, cari au găsit cu cale și au și făcut în acest loc, pe dealul ”Grădiștea” un lagăr mare și statornic, cu cazarme și întărituri numai de zid de cărămidă'. Împrejurul lagărului s'a format un orășel bogat. Aici mai târdiu au venit limbi pâgâne despre Sore-răsare și au dărîmat cetatea până în rasul pamântului, iar lumea s'a pribegit de frica robiciunilor. După ostoirea vîrtejului păgân s'au retras aici numai două din familiile pribegite : Pânteșcii și Bolineșcii, ai căror strănepoți populeză astă-di, comunele Drajna-de-sus și Ogretinu.”.⁴⁾

Primul hrisov de atestare se referă la satul Stănești (înglobat Drajnei de Sus) fiind datat 1 decembrie 1429, dat la Argeş, prin care Dan al II-lea, urmaşul lui Mircea cel Bãtrân, emitea un act de dănie unor boieri ai săi (Dumitru din Maniaci, Balea, Bârseanu) pentru satele: Maniaciul, Poienile Vărbilăului, jumătate din Izvoranii de la Dealu Mare - azi Valea Călugărească, precum și a treia parte din Stănești.

Un al doilea răvaș este scris între anii 1482-1495, în care Vlad Vodă Călugărul scrie Brașovenilor ca să înapoieze lui Nicula și Manglavit 450 berbeci cumpărați din țara Moldovei, care au fost tâlhăriți la Drajna.

Un al treilea document este scris la 1 septembrie 1486 sau 31 august 1487 în care același Vlad Vodă Călugărul consfințea lui Stângaciu jumătate din Ogretin și o stână în Tătarul iar lui Stan Costișatul și fratelui său Vlaicul, cealaltă jumătate din Ogretin și o stână în Clăbucet.

Despre așezarea Stăneștilor putem aminti mai multe documente:

hrisovul din 19 iunie 1502 prin care Radu cel Mare confirmă lui Mogoș și Nanciu o ocină în localitate;
hrisovul din 24 aprilie 1510 emis de Vlad cel Tânăr pentru a adeveri o ocină Mariei, fiica lui Alaman;
hrisovul de hotãrnicie al lui Neagoe Basarab emis la 10 iulie 1517 prin care certifică moșnenilor (termen folosit pentru prima oară) din Stănești și Drajna hotarele moșiei lor „din jos, din piatra Berevoieștilor, drept în sus la curmătură, la piatra Șăbianului, la Piscul Găteștilor, la Vârtej, Piscul Globului, la gura Ogritinului, Drajna de Sus, Fântâna Teiului, drept în apa Teleajenului și Teleajenul în jos, iarăși în piatra Berevoieștilor”;
hrisovul din 19 aprilie 1569, Alexandru Voevod, Domnul Țării Românești prin care întărește lui Stoica Tătarul și fiului său Buchea, stăpânirea peste ocina din Boloni;
hrisov din 1582 emis de Mihnea Turcitul, voievodul Ţării Româneşti, întăreşte lui Nicula, Stan, Stanciul din Ogretin moşie în sat, în urma unei judecăţi, stabilind şi hotarele.

Ogretinul, care, până în 1877 a aparținut de comuna Râncezi, mai e amintit și în alte evenimente din 1604, sau 1631, ca și Stăneștii de altfel în 1630, octombrie 1631, noiembrie 1631, 1632.

În ce privește Drajna… nu ne lipsesc evenimentele consemnate, astfel:

hrisovul lui Radu Șerban din 29 iunie 1604 despre Bătălia de la Ogretin și Stănești;
la 6 aprilie 1626, Alexandru Coconul întărea slugerului Iordachi mai multe sate printre care și o parte din Ogretin;
la 28 aprilie 1631 un locuitor numit Dumitru din Drajna, cu soția și fiii săi, vând marelui vornic Hrizea biserica din Drajna, făcută de ei pe locul vornicului. La semnarea actului erau martori: Drăgoi din Starchiojd, popa Vasile din Drajna, Pătru vătahul din Drajna, Vlaicu din Ogretin, Stoica vătahul din Cerășovi și Dumitru din Râncezi important;
la 1 iulie 1631, mai mulți săteni din Drajna și Ogretin își vânt ocinile, iar unii dintre ei se vând ca „rumâni” aceluiași Hrizea - mare vornic; tip
la 18 octombrie 1631 o călugăriță, pe nume Maria, vindea unele locuri din Drajna aceluiași vornic Hrizea;
la 20 octombrie 1631, un oarecare Crăciun își vindea și el ocina din Drajna și Stănești tot lui Hrizea;
la 28 decembrie 1631, o anume Anca și fiul său Mircan vindeau ocina din Drajna aceluiași dregător;
la 21 februarie 1632, mai mulți megieși (vecini) din Drajna și Costeni (la acea vreme aparținea de Drajna), se vindeau ca „rumâni” lui Hrizea, la fel ca și Neagoe și Radu din Stănești, care se vindeau împreună cu ocina lor. La încheierea ambelor acte semnau ca martori: Șerbu - vătaf din Bătrâni, Deadiul - vătaf din Călinești, Mihăilă - pârcălab din Drajna, Andronic - spătar din Mălăiești, Coadă - vătaf din Mâniaciu și Drăgan din Stănești;
la 17 martie 1632 este și documentul prin care Nan și Răducu din Drajna se vindeau ca „rumâni” aceluiași Hrizea, consfințind astfel concentrarea terenurilor și a forței de muncă aceluiași dregător, care nu peste mult timp (1655) se va ridica împotriva domnitorului;
la 5 ianuarie 1633, mai mulți megieși din Drajna și Stănești se vând rumâni lui Hrizea;
la 23 iunie 1640, zapisul megieșilor din satul Drajna și Stănești către jupân Hrizea vel vornic
la 18 noiembrie 1643, Udrea vel comis, feciorul lui Hrizea Vornicul, vinde lui Radul vel comis, satul Drajna din județul Săcuianilor, cu tot venitul său (aceasta este data când moșia Drajna trece în proprietatea boierului Radu Mihalcea Cândescu din Buzău)important;
la 28 iunie 1647, hrisov cu porunca lui Mateiu Basarab prin care întărește vel comisului Radu stăpânire asupra munților arătând hotarele;
la 25 februarie 1651, Matei Basarab voievod întărește lui Radul Mihalcea, mare comis, stăpânirea unui munte și a unei ocine în Drajna de Jos, j. Sac, hotărnicite cu 12 boieri;
la 5 septembrie 1654, Mihăilă feciorul Aldei din Drajna se vinde rumân lui Radul vel Comis pe preț de 50 ughi;
la 11 iulie 1655 trupele lui Gheorghe al II-lea Rakoczi, venite în ajutorul cui Constantin Șerban, după ce zdrobesc răzmerița seimenilor, dărăbanilor și roșilor, conduși de spătarul Hrizea, întorcându-se spre casă, poposesc „lângă Teleajen, pe câmpul Drajnei”;
la 15 iunie 1670, zapisul lui Chirtop iuzbașa prin care își vinde partea lui de moșie din Stănești și Cătunul;
la 15 octombrie 1672, zapisul prin care Nenciul și Jidul din Drajna, cu feciorii, pun zălog partea lor de moșie lui Neacșul Dorobantul din Văleni;
la 22 iunie 1676, zapis prin care 5 moșneni din Stănești vând lui Ion Abagiul o jumătate de vad de moară pe Teleajen;
în anul 1677, scrisoare prin care 6 megiași adeverează moșia și vadul de moară cumpărat în Stănești de Ion Abagiuimportant;
la 24 ianuarie 1679, hrisovul lui Duca Voevod, Voevodul Țării Românești, prin care dă lui Ion Abagiul ot Ploești, deplică proprietate a moșiei Stănești din jud. Saac;
la 21 iunie 1684, hotărnicia a 12 boieri pentru moșia Stănești între Constantin Căpitan Filipescu și moșnenii din Stăneștiimportant;
15 septembrie 1684, zapis de donație a mănăstirei Bradul scris de Constantin Filipescu pentru soacra sa Arghira Mihalcea, soția lui Radu Mihalcea;
la 7 octombrie 1693 zapisul prin care Dragomir iuzbașa din Văleni vinde lui Stan Dorobantul din Teișani o vie în dealul Nucetului;
la 4 august 1699 zapisul de vânzare a părții lor de moșie din Drajna a lui Constandin sin Oanii şi femeia lui Voica şi fiiilor către Albul pe 25 1/2 taleri.
la 13 noiembrie 1712, Constantin Brâncoveanu emite un răvaș adresat boierilor "adeveritori şi hotarnici" orânduiţi să aleagă şi să hotărască toată partea de moşie a lui Mihai Cantacuzino, fost mare spătar, hotarele moşiilor Cătuneni şi Ogretineni, cumpărate de la megiaşii din Drajna, situate în hotarul Caraşului, jud. Saac; 1712 (7221);
la 20 ianuarie 1741 8 megieși din Drajna de Jos cer dreptate voievodului pentru o moară situată pe hotarul Stăneștilor;
la 22 aprilie 1745, diata lui Stan Păntea, prin care își împarte averea către fii și lămurește situația unei vii zălogite Logof. Stoica;
la 14 iulie 1745, boierul Filipescu vinde lui Iane căpitanul din Izvoare moșia ”Cetățeaua”;
la 1750 foaie de zestre a unei anume Joiţi;
la 9 februarie 1770, moșnenii ogretinesti încuviințează unchiașului Dumitru Ungureanu să facă o curătură în pădurea Ursoaia, plătind dijmă bisericii opt taleri anual;
25 iunie 1776 Zapis (anafură) de judecață - Departamentul al 2-lea arată prin anafora că Mircea pîrcălabul din Drajna reclamă că ispravnicul Enache Rahtivanu a cerut și încasat darea de 40 de taleri de care satul fusese scăzut.
în luna aprilie 1776 Stan i Mihaiu vinde lui Mihaiu Bolîn moșie în hotarul Cătunului;
10 decembrie 1776 Zapis (anafură) de judecată - Vel vornicul arată prin anafora că Barbul și Marco din Drajna se plâng contra lu Toma și Nicolae Mirețul din Prejmer (Transilvania) că le-au luat niște cai și i-au dus peste munți.
la 31 octombrie 1780, Mihai Bolân și Dobra, soția răposatului preot Cernat din Drajna, se jeluiau lui Alexandru Ipsilanti înpotriva biv ceaușului Mareș din Buzău pentru o problemă financiară de 500 de taleri;
la 2 iunie 1800, pitacul (poruncă, dispoziție) episcopului Buzăului în pricina dintre Dobra văduva, preoteasă din Drajna și băcanul Stavăr din Văleni, ginerele ei, pentru o „dârsă pe apa Teleajenului”;
la 8 mai 1800 diata aceleiași preotese Dobra;
la 9 decembrie 1801, Radu Pintea și neamul lui, vinde lui Nicolae Filipescu din Drajna, un vad de moară pe 120 taleri;
la 3 martie 1811 Tudorică din Drajna de Sus vinde lui jupân Pancu ot Văleni un iaz de fân din hotarul Groapa Părului;
la 6 mai 1811 jalba lui Panca neguțătorul, de la Divanul Domnesc, prin care feciorii lui Voicul Comișăl sunt chemați la judecată pentru moșia Ogretin;
la 20 septembre 1811 membrii familiei Comişălu vînd lui Panco neguţătorul ot Văleni, părţile lor din muntele Tătarul cel mare;
la 6 decembrie 1811, împărțirea moșiei (moșnenilor Bolânești din Drajna de Sus) urmașilor celor șapte moși: Coman, Radu, Coman Bătrânul, Radu Gârbea, Tudor, Radu Boleanu și Ionimportant;
la 16 iunie 1815 zapis către Moise Pănculescu despre o livadă de pruni;
la 14 iulie 1815 „înțelegerea dintre moșnenii Bolunești ot Drajna de Sus” pentru hotărnicia și împărțirea moșiei lor;
la 28 mai 1819 document, Gheorghe Golescu către domnitorul Şuţu, pentru rezolvarea litigiului moşiei Leurdeni; răspunsul domnitorului şi cercetarea pe teren făcută de trimisul domnului, Alexandru Filipescu;
ianuarie 1823 hrisov de vânzare;
la 4 ianuarie 1827 foaie de învoială între Popa Ene și Ene sin Pană Comişăl cu Niculai Comișăl;
la 25 aprilie 1827 chitanțe de vânzare date de căminar Filipescu lui Ioniță Dascălu în trei rînduri pentru o moară și casa ei de la Cetățea;
la 6 august 1827 zapis de împrumut între Radu sin Stati Gurău ot Ogretin și Panca ot Văleni;
1 ianuarie 1831 zapis dare în arendă o livadă din Drajna de Sus;
la 4 ianuarie 1837 creare de „emanet" pentru „dum-nealui logft. Moise Pănculescul”, cu mărturia „unui  clăcaş din Tabaci”;
la 27 iunie 1839 chitanţă de arendă, iscălesc „Radu Boleanu, Gheorghe Boleanu, Stan Todoroiu, Iordachi Zărnea”. Scrie „Ilie Radu Bolănescu”;
la 6 iulie 1839 cererea Căminarului Alexandru Filipescu de „a răscumpăra cu protimisis de vecinătate moşiia Valea Gîştii a lui Costica sin polcovnic Ioniţă, ce prin şchimb viclean vă munciţi dv. a o cumpăra, Să vie la judecată”;
la 14 septembre 1840 zapis prin care se recunoaşte la „coconul Moise Pănculescu" o datorie de „doosprezece sute" de lei şi se pune amanet casa. Iscălesc „Gavrilă Gădiuţă, Ilie Dabija, Andronec Ghinescu (?), Stan Bărzoiu, aleşi”;
la 20 decembrie 1840 „socoteala Radului Boleanu de ce bani au luat de la dd. Moise Pănculescu.” „Pentru zălojirea ierbi din livedea a mare dă la Iancu … Bani lazului”;
la 16 iulie 1841, Casandra Preoteasa vinde vornicului Alexandru Nicolae Filipescu, un vad de moară în Drajna de josimportant;
la 17 august 1841 epitropia mănăstirilor Sf. Mormînt se plînge că Moise Pănculescu-i încalcă la Ariceşti (Secuieni);
la 24 ianuarie 1842 foie de zestre a ficii nostre Paraschiva pe cele ce-i dau parte din casă, din lucruri mişcătoare şi nemişcătoare, precum în jos să arată;
la 31 august 1843 vînzare la Ogretin: „hotarul megiiaşăscu” şi „hotarul boerescu”;
la 21 ianuarie 1847 zapis de cerere împrumut al lui Matache Nicolăescu către Moise Pănculescu;
la 2 iunie 1849 jalbă a lui Moise Pănculescu către judecătoria județului Prahova;
la 28 noiembrie 1849 „Dineu sin Ceauş Gheorghe" iea în arendă de la Pitarul Moise Pănculescu „lazul de la Bătuta”;
30 noiembrie 1855 listă de persoane din Ogretin.

Trecutul multisecular al Drajnei-Stănești, Ogretinului și Cătunului n-au constituit niciodată preocuparea unor cercetări istorice, deşi rolul avut în decursul timpului le-ar fi îndreptățit. Originile acestor sate sunt așezări moșnenești formate din trei moșii: moșia Drajna-Stănești, moșia Ogretin și moșia Cătunu.

Școala

Nu se știe exact când a luat ființă Școala în comuna Drajna. Se consemnează de DGJPH, că a fost înființată școala Drajna de Jos în anul 1870, școala Drajna de Sus în 1881, și școala din Ogretin în anul 1886.

Documentele însă contrazic aceste date, se știe că în 1838 funcția de învățător la școala din Drajna de Jos o deținea Eneache Cotună (în funcție și în 1841), la Drajna de Sus: Ilie Bolânu, la Ogretin: Gheorghe Georgescu (unde învățau și copiii din Cătunu), iar în 1861 erau: Ioan Ionescu în Drajna de Jos, Ștefan Ogrătineanu, în Ogretin și Dumitru Bolânu în Drajna de Sus.

Dupã 1880 s-au pãstrat şi documente şcolare ca matricole, dãri de seamã la sfârşit de an şcolar, chiar şi cataloage (învãţãtorii generaţiei lui Spiru Haret: Theodor Popescu la Drajna de Jos). La data de 24 octombrie 1904 s-a inaugurat noul local de școală din Drajna de Jos. Inaugurarea a fost amânată, inițial fiind programată pentru 14 septembrie 1904.⁵⁾

Școli din comuna Drajna:

Cultură

Ansambluri folclorice, formaţii de dansuri populare, grupuri vocale din comuna Drajna

Îndemânare și imaginație

Tradiții

Sport

Luceafărul Drajna

Istoric

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul comunei era împărțit între patru comune rurale, aflate în plaiul Teleajen: Drajna de Jos (cu cătunele Drajna de Jos, Făget, Podurile și Chirițești), Drajna de Sus, Cătunu (cu satele Cătunu și Poiana Mierlei) și Ogretin.

În perioada interbelică, în anul 1925, cătunul Chirițești a dispărut, iar comuna Cătunu a fost desființată, fiind alipită comunei Ogretin.⁶⁾ Comunele Drajna de Jos, Drajna de Sus și Ogretin făceau parte din plasa Văleni din județul Prahova. În 1950, ele au fost arondate raionului Vălenii de Munte din regiunea Prahova și apoi raionului Teleajen din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova s-a reînființat, iar cele trei comune au fost comasate, formând o singură unitate administrativă.⁷⁾ ⁸⁾

Vestigiile arheologice atestă urme ale locuirii încă din epoca bronzului (Depozitul de seceri de bronz din Drajna de Jos), ca apoi în 106 să se construiască de către romani Castrul din Drajna de Sus ( cãrãmizi, obiecte de lut, ziduri şi multe alte obiecte artizanale aflate în diferite muzee din Ploieşti şi Bucureşti).

Depozitul de bronzuri de la Drajna de Jos conține 240 exemplare și a fost descoperit în anul 1616 pe malul stâng al râului Teleajen, la 40 cm adâncime. Datează din anul 1400 îHr. Aceste piese sunt studiate pentru început de profesor Nicolae Iorga, după care sunt trimise Muzeului Național de Istorie . Piesele respective reprezintă : 7 spade, 16 vârfuri de lance, 13 securi, 2 securi cu gaură transversală, 2 ciocane, 1 sceptru și 199 seceri. Din analiza formei și ornamentației lor s-a observat că atelierele care au turnat acest metal au folosit metode tehnice și decorative asemănătoare cu cele întrebuințate în prelucrarea bronzului din nordul Italiei.

În Drajna au mai existat și alte monumente valoroase. Unul dintre ele era bisericuța din lemn, din Drajna de Sus ridicată de un anume Dumitru, pe la începutul veacului al XVII-lea, pe care la 28 aprilie 1631, moșnenii o vindeau marelui vornic Hrizea și în locul căreia s-a ridicat apoi biserica „Sf. Voievozi”, în jurul anului 1800. Pe râul Drajna au fost mai multe mori de apă, pive, ferăstraie și topitorii începând cu zona Podurile în aval spre firul de vărsare în Teleajen.

Istoria locului poartă amprenta trecerii unor personalităţi de marcă:

Mircea cel Bãtrân care a condus o bãtãlie din tabãra aşezatã pe «vârful Mircea»;
Ştefan cel Mare, când a venit în Tara Româneascã şi a ars cetatea Teleajenului în 1474;
Mihai Viteazul şi celebrii sãi cãpitani când la 1599 şi-au purtat o parte din oşti peste munţi în Transilvania ; Vezi Luptele cu Polonii ale lui Mihai Viteazul (pag. 14)
marele stolnic Stroe Buzescu cu oastea lui Radu Şerban când în Bãtãlia de la Ogretin şi Stãneşti în 23-24 septembrie 1602 a învins pe Mârza cumnatul hanului tãtar Ğazı II Giray;
trupele principelui Transilvaniei Gheorghe Racozi I, sub comanda lui Ion Kemeny au venit în ajutorul lui Matei Basarab în anul 1637 în rãzboiul sãu împotriva lui Vasile Lupu;
Constantin Brâncoveanu în 1690, venind din Transilvania a trecut munţii peste pasul Tabla Buţii, Ceraşu, Drajna spre valea Buzãului;
în 1786 domnitorul Nicolae Mavrogheni a trecut spre Ardeal în vederea luptelor cu Austriecii.
marele logofãt Alexandru Filipescu - zis Drãjneanu - (1787-1856) stãpân al moşiei şi a castelului de la Drajna.
Nicolae Iorga care avea legãturi strânse la Ogretin şi Drajna de Jos;
profesorul Toma Voiculescu, primul expert contabil din Ploiești și senator de Prahova, secretar general în partidul lui Nicolae Iorga în anul 1933, director la Liceul Comercial de Băieți „ Spiru Haret” din Ploiești (1938), de familie din Ogretin; ⁹⁾
Georgescu Alexandru, zis Drăjneanu sau Gurgu, care a fost director și proprietar al ziarului naționalist-șovin Semănătorul și secretar al Partidului Naționalist Nicolae Iorga din județul Vlașca, n12.12.1898.
generalul Berthelot care venea des la familia Gheorghiescu în Drajna de Sus;
scriitorul şi profesorul Ion A. Bassarabescu venea foarte des la Hanul Ionică Cojocaru, la ”Încurcă lume”, care era situat vis-a-vis de moara Warthiadi, la vânãtoare în Ogretin iar în timpul rãzboiului şi-a adus familia în refugiu la familia Antonescu din Drajna de Sus;
poetul Nichita Stãnescu care şi-a petrecut o parte a copilãriei şi adolescenţei la Drajna de Sus;
scriitorul Ioan Grigorescu avea originile imediate în Drajna de Sus, din partea tatălui; (vezi De vorbă cu Ioan Grigorescu)

Principalii protagonişti ai modernizãrii comunei Drajna au fost Dumitru Bazilescu, Theodor Popescu, Sterie Păiș, Vasile Mihãilescu. Ei au înființat:

Cantina școlară din Drajna de Jos a fost inaugurată pe 23 noiembrie 1900;
Societatea Cooperativă de Credit și Economie Drajna (Banca Populară Drajna), la data de 10 mai 1901;
în anul 1901, Dumitru Bazilescu a donat teren și fonduri pentru a construi localul de școală de la Drajna de Sus;
au ajutat la construirea unei noi clădiri pentru Școala Drajna de Jos, inaugurată la 1 august 1904;
Atelierul de țesătorie casnică Drajna, la data de 20 mai 1909;
a fost construit un cuptor sistematic pentru uscarea poamelor;
au fost înființate biblioteca Drajna de Jos și biblioteca Drajna de Sus;
prin mijlocirea negocierilor între Elena Kretzulescu și săteni au putut constitui Obștea Sătească Alexandru Filipescu;
a fost înființată Cooperativa de oi Stâna Miorița;
înființare Brutăria cooperativă Pâinea săteanului la data de 12 decembrie 1914;
la 26 martie 1919 a fost înființață Banca Populară Piscul Domnului în Drajna de Jos;
a fost înființată Cooperativa de consum Buna Vestire în anul 1920;
în anul 1920 se formează Comitetului de inițiativă pentru ridicarea Monumentului Eroilor din Războiul 1916-1919;
în anul 1930 a fost înființată Cooperativa pomicolă Mărul Crețesc.

Alte personane care au contribuit la dezvoltarea comunei au mai fost Măndiță și Gheorghe Antonescu din Ogretin.

În următorii ani au fost construite sau înființate:

Căminul cultural Viitorul Drajnei la Drajna de Jos,
Căminul cultural Tudor Vladimirescu la Drajna de Sus,
Căminul cultural Ogretin,
Dispensarul uman Drajna de Jos,
Dispensarul uman Drajna de Sus (14 noiembrie 1924),
Casa Cooperației Drajna în anul 1920 cu sediul în Drajna de Sus,
Societatea Forestieră-Drajna înființată în anul 1913 de Stelian Popescu pe moșia Elenei Kretzulescu a exploatat pădurile Moșnenilor Drăjneni, fără acordul acestora. Moșnenii, în jur de 5000 de familii, s-au judecat din anul 1920 până în anul 1944 cu Societatea Forestieră Drajna, dar nu au reușit să treacă de prima instanță.

Între anii 1227 - 1845 comuna Drajna a făcut parte din județul Saac (Săcuieni), care avea reședința la Vălenii de Munte. „Numele i se trage dela populația venită aici din ținutul secuiesc, din Ardeal, populație amestecată, Români și Secui”.¹⁰⁾

Delimitarea hotarelor clăcașilor împroprietăriți din Drajna de Jos a fost realizată la data de 1 octombrie 1864 de către inginerul hotarnic Căpitan Niculcea. Vezi - Reforma agrară din 1864 în Drajna

Monumente istorice și situri arheologice

În comuna Drajna, sunt înregistrate în lista monumentelor istorice - 2016, 22 de monumente istorice, dintre care 2 situri arheologice și 19 monumente de arhitectură.

Castrul roman de la Drajna de Sus, la început a fost construit din pãmânt, dar dupã anul 106 castrul a fost regândit, întãrit şi reconstruit cu ziduri de piatrã. El a fost construit în panta linã a dealului Grădişte cu expunere spre SV cãtre depresiunea Vãii Teleajenului. Avea o lungime de 200 m şi o lãţime de 187 m, adicã o suprafaţã de 3,74 ha. Este considerat un castru de dimensiuni mici care putea adãposti în jur de 500 de persoane. A fost descoperit în anul 1887 de locuitorii satului în timpul lucrãrilor agricole. Primele cercetãri au fost fãcute de învãţãtorul Dumitru Basilescu, ajutat de elevii sãi şi locuitorii satului. Între zidurile castrului s-au descoperit 33 de clãdiri;

Castelul Filipescu Kretzulescu ( Conacul Filipescu);
Moara de apă Warthiadi de la Drajna de Jos;
Podul peste râul Teleajen proiectat şi construit de marele inginer Elie Radu, inaugurat la 1 septembrie 1909;
Cetatea Dacică de la Făget "Cetățeaua" - A doua epocă a fierului (Perioada-LA TÈNE);
Biserica veche de la Ogretin;
Biserica Filipeștilor;
Sărățelu - Izvorul sărat de la Drajna de Jos și filonul de sare;
Case monument.

Monumente memoriale și funerare

Monumentul Piscul Domnului - Tradiţie creştină, loc de pelerinaj şi rugăciune;
Monumentul eroilor de la Drajna de Jos;
Monumentul eroilor Ogretin;
Monument funerar Alexandru Popescu - biserica Bolâneștilor
Monument funerar Dumitru Bazilescu - biserica Bolâneștilor
Crucea de lemn de la fântână (monument pierdut);
Cruce de piatră Cătun;
Cruce de piatră Stănești;
Cruce de piatră I Drajna de Jos;
Cruce de piatra I Ogretin;
Cruce de piatra II Ogretin;
Cruce de piatra III Ogretin;
Cruce de piatră IV Ogretin;
Cruce de piatră V Ogretin;
Movila de la Biserică;
Movila de la Școală;
Movila de la Sanatoriu;
Movila de la Cimitir.

Lăcașuri de cult

Biserica Sfântul Alexandru (Biserica Filipeștilor) - Drajna de Jos
Biserica Bolâneștilor Cuvioasa Paraschiva și Sfântul loan - Drajna de Sus
Biserica Sfântul Dumitru - Făget
Biserica Pânteștilor Sfântul Ioan Botezătorul - Pântești
Biserica Sfântul Dumitru - Ogretin
Biserica Ortodoxă - Poiana Mierlei
Biserica Adventistă - Drajna de Sus
Biserica Baptistă - Drajna de Jos

Mediu

Tur virtual

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Drajna se ridică la 5.168 de locuitori (masculin 2506, feminin 2662), în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.761 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,72%). Pentru 2,21% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,28%). Pentru 2,21% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.¹¹⁾

Date

Comuna se întinde pe o suprafață de 5560,91 ha¹²⁾ , cu un intravilan de 1306,53 ha.

Suprafața agricolă este de 3303 ha, ocupând 58 % din suprafața totală a comunei, din care:

arabil: 536 ha;
pășuni: 1294 ha;
fânețe: 1413 ha;
livezi: 60 ha.

Suprafata fondului forestier este de 1577 ha.

Politică și administrație

Comuna Drajna este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Violeta Gonțea, de la Partidul Național Liberal, a fost ales în 2012.

Discuții

Discuții Enciclopedia Drajna

Legături

Documente și fotografii vechi din comuna Drajna pe Remember Drajna

¹⁾

Scriere de mână a cuvântului „Drajna” de către Theodor Popescu din actul de fondare al Căminului Cultural „Viitorul Drajnei”

²⁾

Expunerea situaţiunii Ministerului Lucrărilor Publice la finele anului 1897. Volumul 2: Şosele Judeţene, vicinale şi comunale. Tomul 3: Prahova-Vlaşca

³⁾

menționat în ” Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă. Vol 3”

⁴⁾

Dicţionar geografic al judeţului Prahova

⁵⁾

Vezi articol din ziarul Adevărul 31 august 1904. - Vezi Adevărul din 16 septembrie 1904

⁶⁾

„Comuna Ogretinu în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. 1925

⁷⁾

„Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro.

⁸⁾

„Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro.

⁹⁾

Ziarul Prahova

¹⁰⁾

Articol de Const. C. Giurescu: Județe dispărute din Țara Românească, București, 1937, 8 p. în 8. Extras din „Omagiu Profesorului D. Guști”

¹¹⁾

Populaţia stabilă pe sexe şi grupe de vârstă – judeţe, municipii, oraşe, comune; www.recensamantromania.ro

¹²⁾

conform Registrului Electronic al Limitelor Unitatilor Administrativ – Teritoriale

Reforma agrară din 1864 în Drajna - [Împroprietărirea de pe moșia Filipescu a clăcașilor ...

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 01 Feb 2026 19:26:42 +0000

Reforma agrară din 1864 în Drajna

Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a statului român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

Istoric

Legea rurală a fost sancţionată şi promulgată la 14/25 august 1864. Atunci Domnitorul proclama ţărănimii: „Claca este desfiinţată pentru de-a pururea şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre”.

Legea a intrat în vigoare la 23 aprilie/5 mai 1865. Ea elibera pe ţărani de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile, desfiinţa monopolurile feudale din interiorul satelor. Loturile erau distribuite în funcţie de numărul de vite deţinute. Ţăranii urmau totuşi să răscumpere terenurile şi să achite anual o anumită sumă, timp de 15 ani. Pe de altă parte, legea stabilea plata unor despăgubiri către proprietari, la preţul pământului de atunci. Terenurile expropriate nu puteau depăşi 2/3 din moşie şi nu puteau fi vândute timp de 30 de ani decât către comună sau către vreun alt sătean.

După reformă ţăranii au ajuns să deţină 30% din teritoriul ţării, restul de 70% fiind deţinut de moşierime sau de stat.

Această măsură a fost prima dintre măsurile care vor începe procesul de modernizare în Principatele Române.

Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil. Treptat, ţăranii au descoperit inconfortul de a fi contribuabili la bugetul statului. Dacă până la reformă, ţăranii negociau cu boierii dările pe care trebuiau să le plătească lor, perceptorii statului erau intransigibili, iar metoda negocierii nu a mai putut fi aplicată.

Reforma agrară de la 1864 a avut şi numeroase neajunsuri, care au culminat cu răscoalele ţărăneşti de mai târziu. Pământurile acordate au fost insuficiente necesităţilor reale ale familiilor rurale. Mai mult, ţăranii împroprietăriţi nu au fost susţinuţi pentru a deveni fermieri moderni, motiv pentru care agricultura a rămas pentru mult timp la un nivel înapoiat. Datorită despăgubirilor pe care trebuiau să le plătească, ţăranii au trebuit să facă faţă unei poveri fiscale excesive (nivelul dările era oricum ridicat, iar împreună cu despăgubirile se ridicau la circa 32% din veniturile anuale).

Împroprietărirea de pe moșia Filipescu a clăcașilor din Drajna

Țăranii împroprietăriți în comuna Drajna erau clăcași, adică foști rumâni, care, după desființarea stării de dependență personală de la 5 august 1746, au continuat să lucreze pământul pe moșia boierilor Filipescu din Drajna de Jos. Ei prestau clacă pentru stăpânul moșiei în schimbul loturilor de pământ primite în folosință, fiind legați de sat până la îndeplinirea obligațiilor asumate.

Delimitarea hotarelor locuitorilor împroprietăriți în Drajna de Jos a fost realizată la data de 1 octombrie 1864 de inginerul hotarnic Căpitan Niculcea.

În acea perioadă au fost cedate din moșia Drajna de Jos a familiei Filipescu (Maria Filipescu administra moșia în acel an) cătunele Făget, Grădiștea, Ruptureni, Cerneșcii, Podurile, Lupeșcii, Chirițeșcii și Drăgăneșcii.

Despăgubirile bănești ce urmau să fie plătite de clăcași timp de 15 ani erau considerate ca o răscumpărare a clăcii și a celor obligați; în realitate, sumele pretinse, erau foarte mari, prețul unui pogon ridicându-se la 165 lei, echivalentul a 5 galbeni. ²⁾

Clăcașii au fost împroprietăriți astfel:

categoria fruntași, cu 4 boi și o vacă: 11 pogoane
categoria mijlocași, cu 2 boi și o vacă: 7 pogoane
categoria pălmași, cu brațele: 2 pogoane
categoria loc de casă: 398 stânjeni

Maria Filipescu a cedat din moșia sa 2718 pogoane, 1 prăjină şi 44 stânjeni, fiind împroprietăriți clăcașii astfel: ³⁾

120 locuitori fruntași, cu 4 boi
80 locuitori mijlocași, cu 2 boi
122 locuitori pălmași
323 locuri de casă
dota bisericii: 17 pogoane
locul primăriei și școala: 1 pogon
rezervate pe seama proprietății:
- prundul apei Drajna: 84 pogoane, 22 prăjini și 10 stânjeni
- moara cu hanul: 1 pogon
- eleșteul din cătunul Făgetu: 1 pogon
- locul de casă al preotului D. Medianu: 2 pogoane, 9 prăjini

Astfel, țăranii împroprietăriți au primit pământ în cătunele proprietatea boierilor Filipescu, după cum urmează:

cătunele Făget, Ciocracu și Grădiștea: 2260 pogoane, 21 prăjini și 34 stânjeni
cătunul Ruptureni: 27 pogoane
cătunul Cerneșcii: 104 pogoane
cătunele Chirițești și Lupeșcii: 88 pogoane
cătunul Drăgăneșcii: 21 pogoane
cătunul Podurile: 161 pogoane
locuri la Râncezi: 2 pogoane, 21 prăjini

Legături

Aspecte de exploatare a țărănimii comunei Drajna

Notă

Academia Română, Istoria românilor, vol VII, tom I, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2001 ISBN 973-45-0430-4

Adăniloaie, N., Reforma agrară din 1864, Editura Academiei Române, Bucureşti 1967

reforma agrara din 1864 in drajna], clacas, drajna, elena filipescu

²⁾

Arhivele Naționale - Reforma Agrară 1864. Inv. 629

³⁾

Carte de Hotărnicie a Moșiei Drajna de Jos, cu trupurile Grădiștea, Cerneșcii, Podurile, Leurdeanu, Urzicaru, Padina și Sfoara dela Slon din Județul Prahova - Proprietatea Doemnei Elena Cretzulescu cu schița, inginer hotarnic Pericle Zeucianu 1885

Rumân

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 01 Feb 2026 19:19:21 +0000

Rumân

Rumân este numele sub care era cunoscut țăranul dependent cu persoana și/sau cu bunurile sale. Șerbii își schimbau stăpânii doar când pământul pe care îl lucrau intra în stăpânirea altcuiva. Șerbii nu puteau fi cumpărați sau vânduți.

Reforma socială în Muntenia

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, situația țăranilor dependenți din Muntenia era extrem de dificilă, ca urmare a interzicerii strămutării de pe moșii și a obligației acestora de a presta muncă în folosul boierilor și al mănăstirilor, în executarea rentei în muncă, fără a fi precizat numărul zilelor datorate. Această lipsă de reglementare a permis numeroase abuzuri din partea stăpânilor de moșii și a avut consecințe grave, declanșând un amplu fenomen de bejenie, în cadrul căruia țăranii dependenți au fugit de pe moșii, mulți dintre ei refugiindu-se la sud de Dunăre, în Imperiul Otoman, unde regimul fiscal era mai blând.

Între anii 1741–1746, în Muntenia s-a ajuns la înjumătățirea numărului țăranilor, situație ce amenința baza fiscală a statului. În acest context, la 1 martie 1746, pe când domn în Muntenia era Constantin Mavrocordat, a fost emis un așezământ care prevedea iertarea de rumânie a țăranilor dependenți fugiți, condiționată de întoarcerea acestora în țară și de obținerea unor certificate de iertare de rumânie eliberate de Divan. Țăranilor li se acordau o serie de înlesniri: scutirea de dări timp de șase luni, plata ulterioară a unei dări de 5 taleri, achitabilă în patru sferturi, posibilitatea de a se așeza pe orice moșie, fără a mai putea fi urmăriți de foștii stăpâni, precum și obligația de a presta șase zile de muncă pe an pentru boierul sau mănăstirea pe a cărei moșie se stabileau și de a plăti dijma.

Așezământul din 1 martie 1746 prezenta însă un viciu juridic, constând în lipsa precizării termenului până la care țăranii fugiți trebuiau să se întoarcă pentru a beneficia de aceste prevederi. Această omisiune a accentuat fenomenul bejeniei, întrucât țăranii fugeau de pe moșii pentru a reveni ulterior și a beneficia de facilitățile acordate.

Ca urmare, la 5 august 1746, Mavrocordat a emis un nou așezământ prin care a dispus desființarea rumâniei în Muntenia, stăpânii fiind invitați să-i elibereze pe țăranii dependenți fără plată. În caz contrar, aceștia aveau posibilitatea de a-și răscumpăra libertatea prin plata unei sume fixe de 10 taleri.

Prin aceste așezăminte, starea de dependență feudală a rumânilor din Țara Românească a fost desființată din punct de vedere juridic, foștii țărani dependenți devenind țărani clăcași. Raporturile dintre clăcași și stăpânii de moșii nu mai aveau ca temei exclusiv Legea Țării și pravilele, ci se întemeiau și pe contracte, izvorul obligațiilor devenind astfel și contractual. Prin urbariile ulterioare, s-a prevăzut că numărul zilelor de clacă urma să fie stabilit prin învoiala părților.

Deși clăcașii nu mai erau legați de glie, ei rămâneau legați de sat, pe care nu îl puteau părăsi fără îndeplinirea obligațiilor contractuale sau fără încuviințarea stăpânului moșiei, acesta având dreptul de a-i readuce manu militari. Unele urbarii au stabilit un număr minim și maxim de zile de clacă, precum și nartul, respectiv cantitatea de muncă prestată într-o zi de clacă.

În pofida reformei, situația țăranilor s-a îmbunătățit în principal de iure, întrucât nu mai erau formal dependenți, însă de facto s-a înrăutățit. Contractele de învoială, având caracter de contracte de adeziune, permiteau boierilor și mănăstirilor să impună un număr excesiv de zile de clacă, în scopul creșterii producției agricole pe căi extensive. Mai mult, în Muntenia au continuat să existe categorii aflate în dependență personală, respectiv scutelnicii și poslușnicii, supuși boierilor și mănăstirilor și având obligații fiscale exclusiv față de aceștia.

…în anul 1784 are loc Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan având ca scop lichidarea șerbiei. ⁴⁾ Datorită răsunetului european stârnit de răscoală, Curtea de la Viena prin împăratul Iosif al II-lea emite ordonanța din 22 august 1785 care suprima șerbia. Suprimarea definitivă a iobăgiei a avut loc abia în 1848. În ajunul revoluției de la 1848, din cele 1.960 de sate din Transilvania, mai puțin cele din scaunele secuiești și săsești, nu mai puțin de 1.866 erau sate de iobagi. ⁵⁾

Vezi - Reforma agrară din 1864 în Drajna

Notă

ruman

clacas

⁴⁾

ro-tours.com

⁵⁾

enciclopediaromaniei.ro

Clăcaș

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 01 Feb 2026 19:04:31 +0000

Clăcaș

Clăcașul, numit și pontaș, era țăranul obligat să presteze clacă pe pământul stăpânului moșiei, în schimbul lotului de pământ primit în folosință de la acesta. Clăcașii erau, în principal, foști rumâni, adică țărani aflați anterior în stare de dependență feudală, eliberați din punct de vedere juridic prin reformele secolului al XVIII-lea. Deși nu mai erau legați de glie, raporturile lor cu stăpânul moșiei se întemeiau pe contracte de învoială, care stabileau obligațiile de muncă și celelalte prestații datorate. În practică, aceste contracte aveau caracter de contracte de adeziune, ceea ce a menținut o formă de dependență economică față de stăpânii de moșii.

Țăranii care primeau pământ în folosință aveau obligații precum:

claca, formă a rentei funciare feudale ce consta în obligația țăranului fără pământ de a presta muncă gratuită în folosul stăpânului moșiei.
dijma (sau zeciuiala), formă a rentei funciare feudale ce consta în obligația țăranului de a ceda proprietarului o parte din producția obținută de pe bucata de pământ primită în folosință (adesea, o zecime din producție).
podvada, obligația țăranilor de a asigura unele prestații în folosul stăpânului moșiei, precum transportul, cărăușia.

Astfel, în Legiuirea Caragea (elaborată din inițiativa domnului Țării Românești Ioan Gheorghe Caradja la1818 și promulgată oficial la 1819[1]) în capitolul 9, intitulat Pentru clacă se prevedeau următoarele:

Claca este un chip de clădire în Țara Rumânească și se întocmește când stăpânul moșiei primește pe clăcaș, adecă pe săditoriu, să șază pe moșia lui.
Datoriu este clăcașul să lucreze stăpânului moșiei: 12 zile pe an, și, de se va tocmi de acum înainte vreunul din stăpânii moșiilor cu clăcașul pe mai puține zile, tocmeala aceea să nu aibă tărie, iară, câte tocmeli sunt făcute până acum pe mai puține zile decât 12, acele să se păzească.
Care din stăpânii moșiilor cu vicleșug se va tocmi cu clăcașii altuia să-i facă lui clacă mai puține zile decât 12 și-i va trage pe moșia sa, acesta — când se va vădi — să piarză, privilegiul clăcii și să plătească și stăpânului moșiei claca clăcașilor ce au tras.
Clăcașul, afară de claca de 12 zile, să are stăpânului moșiei încă o zi primăvara sau toamna, să-i dea și un car de lemne la Crăciun, cărându-le ori la moșia lui sau aiurea, unde are stăpânul trebuință de dânsele, până la un loc cu depărtare de șase ceasuri.
De nu va avea stăpânul nimica a lucra, atunci să-i dea clăcașul un leu de fiecare zi.
Să nu fie volnic stăpânul să aducă pe clăcaș de la moșia ce locuiește pe alta să lucreze, fără numai când moșia [î]i va fi cu depărtare cel mult de trei ceasuri.
Clăcașul să nu poată să facă curătură (despădurire) fără voia înscris a stăpânului, cuprinzătoare unde și cât loc să care, iară, urmând împotrivă, să-și piarză osteneala și să ia curătura stăpânul moșiei.
Stăpânul să nu poată să ia curătura clăcașului ce o are de la părinți sau o face cu voia stăpânului. […]
Clăcașul, fugind de pe moșie sau murind fără de moștenitori, de nu e dator visteriei, să stăpânească stăpânul casa lui, grădina lui și curăturile lui.

Clăcașii să dea stăpânului moșiei:

Din douăzeci vedre din vinul său o vadră domnească (5%)
Din zece clăi de grâu, de orz, de mei, una (10%).
Din tot pogonul de porumb patru banițe de porumb bătut sau opt cocoloși cu banițe de ocă 22 (5%).
Din toate celelalte roduri de la zece 4 una (10%). Toate acestea cărându-le la casa stăpânului ce are pe moșie

La 14/26 august 1864, Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea rurală, prin care erau desființate toate obligațiile în muncă sau în natură, pe care țăranii le aveau față de boieri și fiecare clăcaș primea un lot de pământ, pe care trebuia să-l achite în termen de 15 ani și pe care nu putea să-l vândă pentru următorii treizeci de ani. Odată cu promulgarea legii, domnitorul a publicat o proclamație „către sătenii clăcași”, în care se arăta: „Claca (boierescul) este desființată pentru de-a pururea și de astăzi voi sunteți proprietari liberi pe locurile supuse stăpânirii voastre prin legile în ființă”, prevederi prezente și în Legea rurală, publicată în Monitorul nr 181 din 15/27 august 1864.

Deși în aparență legea a rezolvat problema clăcașilor, Mihai Eminescu constata că situația nu s-a schimbat radical:

„Prin legea de la 1864 sătenii au fost emancipați de clacă și de dijmă. Pe lângă libertate li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei mici părți de pământ pentru arătură și fânaț, pentru care însă ei sunt obligați a plăti o anuitate de despăgubire. Legiuitorul nu a avut prevederea de a recunoaște, că nu era destul de a consacra libertatea și dreptul de proprietate pentru fostul clăcaș, în condițiile morale și intelectuale în care se află săteanul. În împrejurările economice create, ar fi trebuit a se lua măsuri, spre a-l instrui, spre al susținea și a-l apăra și mai ales a-i înlesni sumele de cari ar fi avut trebuință pentru diferite cauze și la diferite ocaziuni. Pentru locuitorul sătean nu s-a făcut însă nimic. Săteanul e lipsit de orice protecție și e lăsat la prada, la bunul simț și bunul plac a diferitelor categorii de funcționari administrativi și judecătorești și la discreția proprietarului, arendașului, a speculantului de la țară, la care e nevoit a se adresa în caz de trebuință. Fostul clăcaș, neavând în urma promulgării legii rurale imașul trebuitor pentru nutrirea numeroaselor sale vite…, neavând lemne pentru ars, neavând bani spre a plăti impozitele, el a trebuit să se oblige prin tocmeli către proprietarul sau arendașul, care i le procura, a-i plăti în zile de muncă, în dijmă, în bani, în păsări și în câte altele.” În lucrarea sa Capitalul, Karl Marx face referire la clăcași în capitolul douăzeci și unu - reproducția simplă, în care compară munca unui clăcaș care „lucrează cu propriile sale mijloace de producție pe ogorul său propriu, să zicem, 3 zile pe săptămână. În celelalte 3 zile ale săptămânii el face muncă de clacă pe pământul proprietarului funciar”, cu situația în care „proprietarul funciar își însușește ogorul, animalele de tracțiune, sămânța, într-un cuvânt mijloacele de producție ale țăranului clăcaș, [situație în care] acesta va trebui, de aici înainte, să-și vândă forța sa de muncă moșierului. Celelalte împrejurări rămânând neschimbate, el va continua să muncească 6 zile pe săptămână, și anume 3 zile pentru sine și 3 zile pentru fostul său moșier, devenit acum patronul care-i plătește salariu”.

Notă

Wikipedia.org

[clacas, reforma agrara din 1864 in drajna]

elena_kretzulescu_2_poze.jpg - metadate editate

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 08 May 2022 08:34:18 +0000

elena_kretzulescu.jpg - metadate editate

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 08 May 2022 08:31:05 +0000

elena_kretzulescu_panait_warthiadi.jpg - metadate editate

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 08 May 2022 08:27:32 +0000

sclavi_tiganesti.jpg - metadate editate

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 03 Apr 2022 16:00:47 +0000

cronica_luptei_ogretin_daltuita.jpg - metadate editate

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Tue, 30 Nov 2021 19:28:06 +0000

actiune_societatea_forestiera_drajna.jpg - metadate editate

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Sun, 06 Jun 2021 16:09:44 +0000

blazon_familia_kretzulescu.jpg - metadate editate

cristian@undisclosed.example.com (cristian) — Thu, 29 Apr 2021 20:49:28 +0000