Societatea anonimă pe acțiuni pentru exploatare de păduri ”Drajna”

„Constituită prin actul autentificat de Trib. notariat Ilfov la Nr. 1047/913 a fost autorizată de a funcționa prin sentința cu No. 1055 din 7 Iunie 1913 de Trib. Comercial Ilfov și publicată în Monitorul Oficial cu Nr. 73/913 împreună cu actul constitutiv și statutele. Modificarea statutelor și sporirea capitalului social s-a făcut prin decisiunile Adunărilor Generale Extraordinare publicate în Monitorul Oficial No. 27 din 7 Mai 1914, No. 187 din 16 Noiembrie 1914, No. 45 din 2 Iunie 1922, No. 85 din 16 Aprilie 1926 și No. 258 din 19 Noiembrie 1929.”.¹⁾.

Societatea a fost înființată de Stelian Popescu, pe moșia Elenei Kretzulescu și a exploatat pădurile moșnenilor Pântești-Stănești-Drajna.

Fabrica de cherestea se construiește la Mäneciu-Ungureni, iar pentru transportul lemnului exploatat se realizează. în asociație cu județul Prahova, calea feratä normalä prelungită apoi până la Mäneciu-Ungureni. Pentru aducerea buștenilor de la locurile de täiere, Societatea Drajna a construit și alte cäi ferate forestiere cu ecartament îngust, pe valea Teleajenului și a Telejenelului, așa numita Mocăniță, până la vechea frontierä. Asemenea cài ferate forestiere au fäcut toate societätile mari, ele servind ca mijloc de transport și pentru locuitorii satelor din regiune.

După primul război mondial, prin acorduri ale autorităţilor locale şi naţionale Capitala a fost alimentată cu lemne de foc, prelucrate de Societatea Drajna din staţiunea Măneciu şi transportate de personalul CFPV.²⁾

Iatä citeva cifre despre exportul de produse lemnoase al României în perioada dintre cele douä războaie mondiale: în perioada 1923-1925 lemnul reprezenta 16% din totalul exportului României, pe când in perioada 1936-1938 numai 9,4%; așadar o scădere importantă de 41,25%, a ponderii exportului de lemn. În 1929, exportam 1 898 880 de tone de lemn, cu o valoare de 4 262 089 000 lei, reprezentând 4,7% din totalul exportului.

Neagoe Basarab Voevod, prin hrisovul de hotãrnicie emis la 10 iulie 1517, certifică moșnenilor din Stănești și Drajna hotarele moșiei lor „din jos, din piatra Berevoieștilor, drept în sus la curmătură, la piatra Șăbianului, la Piscul Găteștilor, la Vârtej, Piscul Globului, la gura Ogritinului, Drajna de Sus, Fântâna Teiului, drept în apa Teleajenului și Teleajenul în jos, iarăși în piatra Berevoieștilor”

Acești munți, în jur de 40 000 Ha, au fost exploatați de Societatea Forestieră Drajna, fără acordul proprietarilor de drept, după spusele lui Victor Eftimiu, domeniile fiind trecute în proprietatea boierilor Filipescu, prin falsificarea documentelor de proprietate, de nepotul lui Alexandru Filipescu.

Moșnenii Drăjneni, în jur de 5000 de familii, s-au judecat din anul 1920 până în anul 1944 cu Societatea Forestieră Drajna, dar nu au reușit să treacă de prima instanță. Și moșnenii din Chiojd s-au judecat cu această societate pentru 5 000 Ha pădure, tot fără un rezultat satisfăcător pentru ei.

”Parte dintre ele (procese începute in anii 20) s-au încheiat însă cu pierderea pământului de către țărani, pentru care se luptaseră ani de zile. Astfel, în 1940, obștile moșnenilor din Pîntești și Stănești și din comuna Chiojd, judetul Prahova, pierzînd procesul cu societatea forestieră ”Drajna", sînt excluși de pe pășune, societății rămînîndu-i circa 10 000 ha de păduri și goluri de munți.”.³⁾

Prin președintele obștei, N.I. Popescu a fost prezentată plângere adresată prefecturei Prahova.

Moșnenii Drăjneni au adresat o scrisoare și regelui Carol II pentru a face dreptate dar nu au avut nici un răspuns.

Consiliul de administrație al societății în anul 1942 era alcătuit din

• președinte Stelian Popescu, proprietarul ziarului ”Universul”,
• vicepreședinte Tancred Constantinescu fost ministru al Industriei și Comerțului,
• administrator delegat Ion Lugoșianu (fost ministru).

În anul 1944, lucrătorii societății au organizat un protest pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, fiind înmânat direcțiunii un memoriu care a fost publicat și în ziarul ”Scânteia” nr. 40, din 7 noiembrie 1944 și ”Scânteia” nr. 75 din 5 decembrie 1944.

”Niciodată, nici pe vrernea fanarioților, țăranul român n-a cunoscut împilare mai cumplită, decât a vălmașilor de la Drajna.

Pădurile acestor vechi români, cei nouă munți ai lor, moșteniți din moși strămoși, le-au fost räpiti de baba numărul 2, Crețuleasca. Și Crețuleasca i-a dăruit lui Stelian Popescu. Iar Stelian Popescu e președintele Consiliului de administrație!

Marele român, teribilul antisemit are ca mână dreaptă un evreu rămas la Drajna de pe vremea ocupatiei germane. Cu ajutorul a-toate-făcătorului Herman Haimovici, lucreaza de zor, despodobind pădurile, devastându-le barbar, scoțându-le toate bogățitiile, ca omul care știe că le va pierde în curând.

Dreptatea întârzie, dar tot vine odata! De unsprezece ani încearcă cinci mii de moșneni să se judece cu Stelian Popescu și nu isbutesc, fiindca procesele se amână mereu. Fostul ministru de justiție terorizează pe magistrați. Nimeni nu îndrăznește sä i se opună. Teama că vor fi scoși din pâine printr-un simplu atac al Universului, speranța că ar putea fi înaintați de fostul și viitorul ministru de justiție face pe cei puși să aleagă între miile de țărani neputincioși și atot puternicul lor călău sä-1 protejeze tot pe acesta.

Iar jandarmii guvernului au fost înzeciți și țin în țeava puștii pe nenorociții moșneni cari ar îndrăsni să-și părăsească ținutul robiei lor și să vină la București după dreptate. Dar ziua dreptății se apropie, nu vä fie teamă! Până atunci, Popescule, tovaraș de jaf al lui Haimovici, jos laba de pe tricolor!

REGELE MUNȚILOR

Voevozii de odinioară își răsplăteau boerii credincioși și oștenii viteji dăruindu-le pământuri, sate, munți și păduri. Zapisul, intărit cu pecetea domnească, era actul de proprietate, care trecea din tată-n fiu.

Prin hrisovul slavon din leat 7025 (10 Iulie 1517) prea fericitul întru pomenire Neagoe Basarab Voevod, cel care a ridicat frumoasa monastire a Curtei de Argeș), Împroprietărește cu 19 trupuri de munti pe strămoșii moșnenilor de azi, din plaiul Teleajenului, județul Prahova.

Vreme îndelungată, oamenii de pe acele meleaguri au folosit masivul păduros cuprins în perimetrul Predeal-Sărari-Apa Teleajenului-Mare, Vechea frontieră și până în Ghoijdeni-Bătrâneni.

Dar iată invazia fanariotă. Greci isteti sosesc de pe malurile Bosforului, pun mâna pe tronul țării, pe monastiri, iau în arendă moșiile, încep a jăcmăni bunurile plugarului și ale munteanului, se îmbogățesc, iau de neveste pe fetele boierilor scăpătați, devin proprietari, boieri și mari dregători ai Domniei. Si-n vremea aceasta, țăranul ajunge la sapă de lemn.

Pe la începutul veacului al optsprezecelea se aciuiază la Drajna-de-jos (Prahova) un fanariot numit Philipidis, ai cărui urmași și-au zis mai târziu Filipescu. El ia în arendă pășunile muntilor, pe o suprafata de 12.000 Ha.

Un strănepot al acestui Philipidis ajunge mare logofăt: A. N. Filipescu.

Moșnenii îi încredințează unele acte de proprietate spre a le pune la îndemâna hotarnicilor. Nepotul lui Philipidis măsluește aceste acte și se trece pe dânsul drept proprietar exclusiv al unor drepturi indivize, în muntii Pânteștilor, în loc de arendaș și vechil, cum era.

Anii trec, năravuri1e se schimbă… Zorile unor vremuri mai bune încep să mijească și pentru cei näpastuiți.

Acum un sfert de veac, apare Codul Silvic românesc, menit să controleze, să judece și să facă dreptate în munți, să restabilească pe adevarații proprietari, în averea lor.

Moștenitoare a lui Al. Filipescu este nepoata lui, celebra doamnă Elena Crețulescu. Știind că drepturile ei de proprietate asupra munților sânt șubrede, se grăbește să vândă, unuia N. Severin, o lună după apariția în Monitorul Oficial a legii pădurilor, în 1910, nouă munți spre exploatare.

Dar gloria lui Severin apune repede. După cum au dispărut N. D. Câmpina și Virgil Dărăscu de la ”Universul”, tot așa ar trebui să se dea la o parte și N. Severin, fiindcă apare Stelică. Dacă pe urma Tudorei Cazzavilan, Stelică se alege la București, cu proprietatea ”Universului”, iată-l acuma dăruit cu nouă munți, în Prahova, grație generozității celeilalte bătrâne erotice, Crețuleasca. Ce stranii, ce fericite, ce sinistre coincidențe! Stelian Popescu e omul coincidentelor favorabile.

O societate pentru exploatarea lemnului se formează la Drajna. Ea ființează și azi. Președinte al Consiliului de administrație și cel mai mare acționar e omul coincidențelor favorabile. Al doilea personagiu important al Drajnei este Herman Haimovici, care, asemeni fanariotului Philipidis cumpără și el de veci, cu acte deghizate, un domeniu întreg; obștea a introdus acțiune de anulare (Dos. 443/1929 Trib. Ilfov S. III) a acestei nelegiuite cumpărări.

Stelian Popescu și cu Herman Haimovici, deși nu sânt greci nici unul nici celălalt, continuă cu mult brio, tradiția fanariotă de jăcmănire a unor pamânturi cari nu le aparțin și pe cari, de voie de nevoie, le vor paräsi, intr-o zi.

Ei taie, fără sistem, fără milă, pădurile moșnenilor, vânzând lemne pană-n Asia Mică, realizând câștiguri ce nu se pot socoti.

Pornită cu un capital de 5.000.000, cu Stelian Popescu administrator-delegat, noua societate își construiește în 1914 cea mai mare fabrică de cherestea din țară.

Isbucnește răsboiul. Moșnenii pleacă pe front sä lupte pentru întregirea neamului. Nemții cuceresc țara. Cu material german și subt ocrotirea armatelor germane, oamenii lui Stelian Popescu construiesc actualul decauville (Linie ferată - Mocănița) de pe pârâul Teleajenului, pe o distanță de 22 de kilometri. Profitând de lipsa adevăraților proprietari - miile de tärani cari luptau departe de munții lor - Herman Haimovici și cu ceilalți locțiitori ai lui Stelian Popescu intensifică exportul materialului lemnos și urcă de la cinci la cincisprezece milioane de lei, capitalul Drajnei.

La sfârșitul primului an de ocupație germană bilanțul tinerei societăți forestiere arată câștiguri fabuloase Stelian Popescu răscumpără pentru sine un mare număr de acțiuni. Zece mii îi cedează numai avocatul Grigore Urlățeanu. Astăzi el posedă 90% din totalul acțiunilor Drajnei, societate cu un capital, în 1935 de 155.000.000 lei.

Dar munții valorează mult mai mult, câteva miliarde, prin bogăția lemnului, a pășunelor și mai ales prin zăcamintele de petrol, cărbuni, pirită, sare, gaz metan etc. pe cari le conțin.

Prin generozitatea Elenei Crețulescu (al cărei palat din strada Știrbey-Vodă Stelian Popescu, membru în Casa Grădinilor, l-a vândut cu 40.000.000 lei comunei) prin cedarea unor drepturi pe cari Crețuleasca nu le avea, cel mai mare gangster pe care 1-a cunoscut țara românească, deposedează cinci mii de moșneni, capi de familie, care mor de foame cu copii lor, în Munții lor, în pădurile lor, lăsate strămoșilor lor credincioși Domnului și țării, de către Neagoe Voevod!

Este cea mai mare nedreptate socială pe care a cunoscut-o, în istoria ei, țara aceasta. Fanarioții mai faceau câte o biserică, o școală, o dănie, mai ajutau pe săraci, se fixau, se identificau de multe ori, cu pământul care i-a primit. Stelian Popescu și cu Herman Hannovici sânt mult mai cruzi, mai neînduplecați decât impostorii de odinioară. Nu se pot lăuda cu fărâma unei fapte omenești. Ei n-au nici cultura, nici finețea, nici sufletul romantic al grecilor din Fanar, care au lăsat câteodată și urme binefacatoare, topindu-se în zilele noastre cu familiile de baștină ale țării, devenind români de treabă, constituind o elită binefacatoare.

Duceți-vă odată pe Valea Teleajenului și întrebați pe deposedații din Izvoarele, Drajna-de-jos, Drajna-de-sus, Teișani, Măneciu-Ungureni, Cerasul, Homorâciul, Pântești, Gârbești, Ogretini, Bălănești, Dorobanți și alte sate, până-n Vălenii-de-Munde ș1 chiar la Ploești, ce biserică, ce școală, ce spital, ce drum le-a dăruit Regele Munților, Stelian Popescu? Ce copil le-a trimis la învățătură? Ce fată a înzestrat? Ce om sărac îngropat omul care-a furat țăranilor și lemnul de cruce al mormântului?

Când s-a făcut legea pădurilor și s-a pornit revizuirea actelor de proprietate, cei cari se simțeau cu musca pe căciulă au început să tremure, au căutat să se cotorosească de domeniile cu zapise măsluite.

Elena Crețulescu, al cărei consilier juridic și intim era Stelian Popescu, (fostul consilier intim și juridic al Tudorei Cazzavilan, omul coincidențelor favorabile), Elena Crețulescu a fost pus pe gânduri de sfetnicul ei și i-a trecut, pe nimica toată, cei nouă munți ai moșnenilor de pe Valea Teleajenului.

”Cu mine le va fi mai greu țopârlanilor să lupte!” a spus Stelian Popescu. ”Eu sunt avocat, cunosc toate tertipurile legii. Am o gazetà de mare tiraj de care se teme toată lumea. O să ajung ministru de justiție și am să sting toate procesele pe cari mi le vor intenta moșnenii. Vai de magistratul care mi se va pune-n cale! Îi fac eu de petrecanie! Pe judecătorul care va purta țăranii pe drumuri, amânându-i necontenit, îl voi înainta. Am să împănez munții cu jandarmi, așa cum grecii de odinioarä impănau pădurile cu potere care să-i apere de haiducii răsbutatori!…"

Zis și fácut!… Stelian Popescu a fost de două ori ministru de justiție. De unsprezece ani, el apără, cu teroarea ”Universului” la București și cu spaima jandarmilor în munți, averea imensă pe care a furat-o celor cinci mii de familii vechi românești, cu hrisoave din vremuri străbune.

Am fost eu însumi, deunăzi în regatul muntos al Împăratului bălților. N-am obiceiul să scriu și să vorbesc lucruri de la alții auzite, ci numai ceia ce eu însumi am văzut și auzit.

Domnilor primari, domnilor șefi de statie, domnilor căpitani de jandarmi! Târgovețul acela cu care ați stat de vorbă zilele trecute la Drajna-de-sus, la Drajna-de-jos, la Măneciul-Unguresc și i-ați arătat clopotnițe și cimitire, nu era ”domnul arhitect Stoenescu de la Comisia monumentelor istorice!" Imi plac și mie vechile zidiri, dar nu m-am dus printre domniile voastre să văd biserici moarte, ci m-am dus s-ascult plângerile oamenilor vii, al căror glas nu poate ajunge până la București.

Am găsit vechi boieri ai țării, mai sdrențuiți decât iobagii. Ei nu stiu ce li se întâmplă. Jandarmi plătiți, în afară de soldă, cu 5000 lei lunar de către societatea ”Drajna", Îi amenință, Ii percheziționează, îi arestează, pun la cale focuri în pădure, ca să-i arunce-n lanțuri și să nu mai crâcnească nimeni.

Dintr-un voluminos memoriu, pe care-l țin la dispoziția tuturor oamenilor de inimă din această țară, avocaților, ziariștilor, parlamentarilor, marilor dregători și chiar Suveranului, până la care n-au putut ajunge cu plângerea, bieții supuși ai Regelui Munților aflu că de cel puțin patru ani încoace, magistrații cari s-au perindat pe la Ploești și Vălenii de Munte și au avut norocul să judece procesele soc. Drajna cu moșnenii Drăjneni, au ieșit cu toții cu gradul de Consilieri de Curte ori prezidenți de tribunal indiferent de vechimea ori alte drepturi ale lor. Adevărul nu este greu de stabilit, controlându-se la ministerul de Justitie (Directia generalä a personalului) numele magistraților cari au judecat și, amânat procesele cu moșnenii Pântești-Drăjneni și numai de la tribunalul Ploiești și de la Judecătoria Vălenii-de-Munte". (Prin stranii coincidențe favorabile, când nu era Stelian Popescu ministru de justiție, erau miniștri sau secretari generali, rude foarte apropiate ale sale sau buni prieteni).

Mai aflu din ancheta făcută în urma plângerei moșnenilor că:

În luna Mai 1934, cei trei mandatari ai obștei N. I. Popescu, Ion V. Lupea și N. Ion Ionescu au fost arestați șt ținuți în temniță 22 de zile, subt cuvânt că au încercat să dea foc pădurii. De fapt acel foc a fost o înscenare. Au ars câteva crăci uscate la o respectabilă depărtare de codrul verde, după ce plouase abundent. Printr-o stranie și favorabilă coincidență, mandatarii adevăraților stăpâni ai munților au dat foc pădurii și au fost trântiți la închisoare exact când trebuiau să se prezinte la procesul pe care obștea îl avea cu soc. ”Drajna".

Îndată ce a trecut termenul de judecată, cei trei reprezentanți ai țărănimei jefuite au fost găsiți nevinovați și li s-a dat drumul. Citez textual din expozeul anchetatorilor: ”Judele instructor Pleșoianu, care i-a instruit pe cei trei nenorociți, le-a spus în față că sunt nevinovați, chiar din prima zi, dar nu a avut ce să le facă", din pricina șefului parchetului Ghițeanu, ”cumpărat de Stelian Popescu".

Așa stau lucrurile în această țară bună românească, în care dreptatea pare să fi murit, în care glasul revoltei a amuțit, ghemuit în gâtlej de teroarea gangsterilor și a impostorilor. Bogat, puternic, temut în toată țara, Stelian Popescu se poate răsboi în voie, cu miile de țărani sărăciți, slabi și înfricoșați. Ei sânt mulți, nu se pot aduna la un loc, n-au bani nici pentru timbrul unei petiții, necum să umble în trenuri după dreptate. N-au cu ce să-și tocmească un avocat mare de la București, fiindcă avocații cei mari sânt bătrâni, sânt prieteni cu Stelian Popescu și ”costă bani numai când te gândești la ei", cum spune Zelig Șor, un conațional mai puțin fericit, al lui Herman Haimovici. În țara românească, Herman Haimovici și cu Stelian Popescu pot plăti oricâți avocati vor, dar Zelig Șor și cu moșneanul din Valea Teleajenului n-au dreptul să facă apel la justiție, fiindcă sunt săraci și säracul n-are dreptate niciodată!

Fac apel la voi, tineri avocați, români sau evrei, cari vreți să apărați o cauză justă să luați partea celor năpăstuiti, împotriva lui Herman Haimovici și a lui Stelian Popescu!

Fac apel la voi, tineri avocați, creștini din Drajna-de-jos și din toate văile Teleajenului, voi cari mi-ați spus că ”Imnul tinereții" din ”Cocoșul negru" e crezul vostru, fac apel la voi, fii de răzeși, fii de cläcași, cari luptați în rândurile ”Totul pentru țară” sî faceți dreptate părinților vostri, să le dați munții și codrii înapoi și s-î veniți de hac tutulor asupritorilor acestei țări, fie ei fanarioți, fie evrei, fie români, ticăloși ca Stelian Popescu, moștenitorul fanarioților și complicele evreilor!…”.⁴⁾

Textul plângerei adresate prefecturei Prahova, de către obștea moșnenilor Drăjneni

Scrisoare a moșnenilor Drăjneni adresată regelui Carol II pentru a face dreptate

C.R.

”Istoria pădurii românești, din cele mai vechi timpuri până astăzi” - Constantin C. Giurescu, ”Studii” , 17, nr. 6, 1964, Studii , 25, nr. 2, 1972 , ”Unirea Naţională, ideea forţă a României moderne, în perspectiva istorică şi în complexul politic european” - Pamfil Seicaru, ”Gazeta Municipală” - Organ săptămânal de informaţie şi critică edilitară, 11, nr. 527, 28 iunie 1942, Adevărul, 50, nr. 16071, 17 iunie 1936, Adevărul, 50, nr. 16068, 13 iunie 1936, Adevărul, 50, nr. 16067, 12 iunie 1936, Adevărul, 50, nr. 16066, 11 iunie 1936, Adevărul, 50, nr. 16065, 10 iunie 1936, Adevărul, 50, nr. 16063, 6 iunie 1936