Nicolae Iorga

Născut la 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova. Cel ce a fost supranumit un patriarh al culturii române a avut 11 copii, din două căsătorii.

Multă lume ştie că genialul botoşănean a fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român, după cum îl prezintă şi wikipendia.org. Mai puţine informaţii au străbătut timpul, din păcate, despre „omul Nicolae Iorga” şi despre viaţa sa de familie.

Extrem de tânăr - pe 25 mai 1890 - Nicolae Iorga s-a căsătorit cu Maria Tasu (1871-1954), fiica magistratului Vasile Tasu. Căsătoria lor a durat aproape un deceniu, răstimp în care Maria i-a dăruit 4 copii, două fetiţe murind la vârsta de doi ani.

«Este greu să descifrăm cauzele desfacerii căsătoriei; în orice caz lungile deplasări ale lui Iorga peste hotare au contat foarte mult. La 17 iunie 1900, el depune cerere de divorţ, şi după ce acesta se pronunţă, întreprinde călătorii de studii, cercetând în arhivele poloneze sau în cele din ţară. Desigur, Iorga s-a îngrijit şi se va îngriji în continuare, de prima lui familie, dar aceasta nu va mai ocupa un loc important în viaţa lui. De altfel, doi dintre copiii săi, Elena şi Maria, muriseră înainte de divorţ, iar Maria Tasu a trăit ca modestă funcţionară în Ministerul Sănătăţii. Singurii copii care îl vizitau la Văleni, din când în când, erau Petru şi Florica». 1)

Vorbind despre Maria Tasu, istoricul botoşănean Gheorghe Median crede că între ea şi Nicolae Iorga au fost «diferenţe de caracter şi educaţie. Ea era fiica preşedintelui Curţii de Apel din Iaşi şi venea dintr-un mediu în care confortul şi bunăstarea erau la locul lor, în timp ce Iorga dintr-unul în care modestia era un cuvânt mult prea acoperitor. Nu a putut să armonizeze interesul lui teribil pentru cercetare cu lumea mondenă”.

După divorţ, Iorga cunoaşte la Braşov familia colegului şi prietenului său Ioan Bogdan şi se îndrăgosteşte de sora mai mică a acestuia, Ecaterina (Catinca). Îi face o curte romantică şi, pe 22 ianuarie 1901, se logodesc. Câteva zile mai târziu, avea loc cununia lor, la 4 februarie, la biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului. Voiajul de nuntă a fost la Veneţia, când au vizitat mai multe muzee.

«A fost, desigur, o căsătorie din dragoste – scrie Paul D. Popescu în ziarul prahovean. Oricât ar părea de ciudat, Iorga rămânea un sentimental şi dispunea de mari rezerve de tandreţe, lucru care transpare din întreaga şi bogata corespondenţă cu "Catinca". Ea era frumoasa, o frumuseţe frustă, robustă, neostentativă, deloc artificială, durabilă. Dragostea era pe deplin împărtăşită, chiar dacă la ea era mai discretă, mai reţinută, mai puţin declarativă, ceea ce uneori chiar îl contraria pe Iorga. Avea însă această dragoste şi câteva componente pe care profesorul greu le-ar fi găsit la o altă femeie. O admiraţie fără margini pentru omul iubit şi pentru ceea ce făcea el, o încredere desăvârşită în el, o capacitate de a i se devota complet, ce nu excludeau luciditatea, logica şi bunul simţ».

După un intermezzo de câţiva ani la Bucureşti, Iorga şi noua sa familie se mută la Vălenii de Munte, în iulie 1907. «Căsuţa era mică şi lipsită de confort, dar Catincăi îi plăcea şi se bucura pentru că aveau şi ei ceva al lor. În ianuarie 1908, Iorga cumpără un alt imobil la Văleni, vechea proprietate destinând-o înfiinţării unei tipografii ».2)

Pentru articolul «Femeile prahovene de azi, de ieri şi mai de demult», Paul D. Popescu a studiat materiale consacrate lui Iorga scrise de Barbu Theodorescu, arborele genealogic întocmit de «prietenul său de la Văleni, Ion Bocioacă», volumul “Scrisori către Catinca", amintirile lui Vintilă Rusu-Sirianu şi un articol al profesorului C.R.Vasilescu. Din toate a aflat că Ecaterina i-a oferit lui Nicolae Iorga, înainte de toate, o familie: «Oricât ar părea de ciudat pentru un om cu o existenţă atât de “publică", Iorga avea o imperioasă nevoie de a aparţine unei familii. Prima lui familie, cea paternă, se risipise, îi rămăsese aproape doar mama. Cea de-a doua familie se sfărâmase prin divorţul lui de Maria Tasu.

Noua familie s-a dovedit numeroasă şi trainică, datorită soţiei sale. Ea i-a îngăduit să păstreze legături cu ceea ce-i mai rămăsese din primele două familii. La nunta ei, atât de modestă, nu participase nimeni din familia soţului. De-abia după o lună şi jumătate, întorcându-se la Bucureşti din “luna de miere", a cunoscut-o pe soacra sa şi pe copiii din prima căsătorie a soţului. Cu copiii a fost mai uşor, iar cu soacra ei a reuşit, printr-o imperturbabilă docilitate, să menţină relaţii totdeauna amiabile…

Ecaterina i-a oferit soţului ei şapte copii, trei băieţi şi patru fete şi a fost o mamă excepţională. Ca toţi copiii, şi ai lor au fost zburdalnici, jucăuşi, imprudenţi. A căutat să-i tempereze, să-i sfătuiască, să-i ferească de răniri şi de îmbolnăviri, fără să-i facă să renunţe la bucuriile vârstei lor. Când totuşi unul se îmbolnăvea, lăsa de o parte orice. Se transforma în infirmieră şi-l veghea, fără somn şi fără mâncare, până când îl întrema». În lumea celor fascinaţi de Iorga, cea de-a doua soţie are o imagine foarte bună: «Catinca era tipul de femeie educată pentru a nu năzui mai mult decât să fie o bună soţie şi o bună mamă. Asta şi a fost. Nu a fost uşor să crească atâţia copii, dar a înţeles că stă lângă un om exemplar. Iorga nu era un fitecine», punctează Gheorghe Median.

Iorga, la rândul său, îşi iubea copiii şi, «permanent, le ducea grija, lucru care transpare în multe din scrisorile lui către Catinca, în care o întreabă ce fac, cere veşti despre cutare sau cutare lucru, îşi manifestă temerea pentru cutare şi cutare lipsuri ce i-ar putea încerca.

Realmente interesantă este evoluţia profesională a copiilor savantului, evidenţiată de muzeograful Violeta Budăi-Damaschin – custodele Casei memoriale «Nicolae Iorga» din Botoşani - în arborele genealogic al familiei Iorga. Din cei patru copii născuţi în prima căsătorie a lui Nicolae Iorga, Petru (1894 – 1965) a devenit ofiţer, două fetiţe – Elena şi Maria – au murit până în vârsta de doi ani, iar Florica (Kiki, 1898 – 1954), a ales să fie soţia ofiţerului Dumitru Chirescu. Primul născut în cea de-a doua căsnicie, Mircea, a trăit între anii 1902 – 1966, a studiat la Torino, a fost inginer, profesor universitar la Politehnica Bucureşti şi subsecretar de stat în Ministerul Industriilor. Adriana, născută în 1904, a murit opt ani mai târziu, răpusă de o boală grea. Magdalena – născută în 1905 – a fost pictoriţă, cu studii la Paris. Ştefan (1906 – 1975) a fost medic, iar Liliana (1910 – 1985) a studiat «Literele» şi s-a căsătorit cu istoricul Dionisie M. Pippidi. Valentin – Nicolae (1912 – 1977) a fost arhitect şi conferenţiar universitar, în timp ce sora sa Alina (1916 – 1979), a studiat la Academia «Julian» Paris şi a făcut un mariaj cu Francisco La Plaza – consul al Argentinei la Bucureşti şi profesor la Buenos Aires. În opinia muzeografului Gheorghe Median - şeful Secţiei Istorie - Arheologie din cadrul Muzeului Judeţean Botoşani - «niciunul dintre copiii lui Nicolae Iorga nu a făcut performanţă în vreun domeniu», explicabil, din moment ce «e realmente dificil să fii copilul unei personalităţi, pentru că toată lumea aşteaptă să fii la acelaşi nivel. Şi e cu atât mai greu când e vorba de un geniu». Tot Gheorghe Median susţine că Iorga «n-a intervenit pentru copiii lui. A ţinut ca, atât cât au putut să facă, să fie pe puterile lor şi nu pe renumele lui. Nici lui nu i-a deschis nimeni nicio uşă» încheie istoricul botoşănean.


1)
Paul D. Popescu, www.ziarulprahova
2)
www.ziarulprahova
Site-ul nostru utilizează module cookie proprii pentru a-ți îmbunătăți experiența. Continuă să navighezi pe site sau alege să accepți dacă ești de acord cu utilizarea acestora. Alternativ, poți alege tipul de cookie-uri pe care ești de acord să le folosim.Mai multe informații despre cookies
Poți scrie un comentariu dacă ești logat pe Enciclopedia Drajna.
  • nicolae_iorga
  • Ultima modificare: 2020/08/18 18:41
  • de către cristian