Moara de apă Warthiadi

Moara Warthiadi

Localitate: Drajna de Jos

Imagini: Galerie foto

Tur virtual:

Tip construcție: zid de piatră

Date arheologice

Cod RAN: 132930.01

Cod LMI: PH-II-m-A-16459

Punct: Strada Moara de apă 1

Suprafața: 102 mp/plantă

Perioadă de activitate: 1850?-1995

Moara de apă Warthiadi sau moara Domnească, cum era cunoscută în trecut, este prima componentă a ansamblului arhitectonic de la Drajna care atrage atenția călătorului, fiind amplasată pe un iaz deviat din râul Teleajen, pe malul stâng.

Moara de apă Warthiadi înainte de restaurare - 1939

Amplasarea morii de la Drajna de Jos a ținut seama pe de o parte de configurația terenului (diferența de nivel), iar pe de altă parte de apropierea de drumul care ducea la domeniul Filipescu și de drumurile care duceau în satele Drajna de Sus și Ogretin.

Volumetrie - Denivelarea terenului a fost preluată cu abilitate în configurația volumetrică, accentuându-se dinamismul imaginii și impresia de monumentalitate. Acoperișul de formă piramidală, cu patru pante, accentuează fluiditatea formei arhitecturale la care contribuie atât învelitoarea din șindrilă, cât și prispa de pe latura sudică.

Fațade - Se remarcă obținerea unei forme arhitecturale unitare, foarte bine modulată (două module de accent pe fațadele de vest și de sud). Pe fațada de vest se afla partea exterioară a instalației - scocul, roțile hidraulice etc. Expresivitatea plastică decurge din robustețea zidurilor din bolovani de râu în contrast cu învelitoarea, în patru pante, realizată din șindrilă. Coerența formei arhitecturale este dată de alternarea spațiilor închise cu cele deschise.

Planimetrie - Construcția are partiul structurat pe două nivele. La nivelul inferior se află zona de lucru, funcțională (eșafodajul cu sistemul de roți și pietrele de moară) și o încăpere destinată depozitării produselor (hambar) sau sculelor necesare întreținerii instalației de morărit. Accesul se face din exterior către zona de lucru, printr-o polată unde se receptionează produsele rezultate în urma prelucrării. La origine, această polată nu a existat, clădirea având o prispă amplă desfășurată pe întreaga fațadă.

Nivelul superior este înglobat în volumul șarpantei. La acest nivel, accesul se realizează printr-un foișor de formă triunghiulară și era locul prin care se introduceau sacii cu cereale. Se remarcă eficacitatea funcțională a soluției tehnologice care a fructificat din plin declivitatea terenului.

Sistemul de construcție - Din punct de vedere al tehnicii constructive, clădirea aparține modelului tradițional, caracteristic Văii Teleajenului din sec. XVIII-XIX.1) Structura este compusâ din ziduri de piatră, cu mortar de var cu nisip, caracteristic acestui interval de timp.

Planșeul peste nivelul inferior are grinzi și podină din dulapi de lemn. Grinzile sprijină pe o grindă principală care are puncte de sprijin intermediare din stâlpi de lemn. Stâlpii au capiteluri, pentru mărirea suprafetei de rezemare și baze din blocuri de piatră.

Șarpanta este realizatâ în sistem tradițional, tip cupolă piramidală fără scaune, care asigură spațiul necesar desfășurării fluxului tehnologic, rezistența ei fiind asigurată și de lații învelitorii din șindriIă.

Actuala clădire, casa morii, este rezultatul unei refaceri parțiale din anul 1939. Cercetarea atentă a clădirii actuale, coroborată cu fotografiile din vremea lucrărilor de refacere, au condus la câteva concluzii. Imaginile fotografice ilustrează o clădire veche de 75-100 de ani, astfel încât, este posibil ca data construcției să se plaseze în jurul anului 1850.

Din punct de vedere arhitectural, clădirea pare să fie foarte veche, modelul aparținând primei serii tipologice a repertoriului de modele de pe Valea Teleajenului. Din acest punct de vedere, supraviețuirea acestui edificiu aparținând celei mai vechi serii de modele din zonă constituie o șansă importantă pentru noi.

Este posibil ca foișoruI de acces la nivelul superior, cu fronton triunghiular, să fie rezultatul unei prime etape de extindere, din perioada 1875-1900. Lucrările din anul 1939 au inclus refacerea șarpantei clădirii (au fost folosite cuie produse industrial) și în parte, refacerea planșeului peste parter, unde se pot observa, păstrate pe poziția inițială, grinda principală și cei doi stâlpi interiori pe care reazemă.

Se pare că atunci grinzile au fost reamplasate, un indiciu în acest sens furnizându-l existența pe grinda principală a lăcașelor pe care au sprijinit grinzile secundare, ulterior reamplasate. Multe dintre aceste grinzi sunt foarte vechi, dar atât cele vechi, cât și cele noi au fost prelucrate prin cioplire manuală și nu se deosebesc între ele decât prin aspectul și textura materialului lemnos.

Planimetria edificiului s-a menținut și după intervenția din 1939, cu excepția unor extinderi realizate pe latura sudică. Prispa de pe această fațadă are stâlpii cu capitelurile ornamentate, asemenea cu cele ale stâlpilor interiori, dovada menținerii acestui element spațial.

La o dată ulterioară anului 1939, extremitatea de sud-vest a acestei prispe a fost zidită (pereți din paiantă) pentru a se obține o nouă încăpere. Acestei extinderi pare să-i fi urmat o alta, în aceeași zonă a fațadei, în urma căreia s-a obținut o altă încăpere, cu pereți din scânduri, spațiul semideschis obținut, polata, asigurând desfășurarea activității de recepție a produselor finite.

Din punct de vedere plastic, extinderea se încadrează perfect în volumetria originară, subliniindu-i dinamismul și fluiditatea. Stâlpii polatei sunt rudimentar realizați contrastând cu rafinamentul celor originari, dar în ansamblu, extinderea este o reușită atât din punct de vedere funcțional, cât și al plasticii arhitecturale.

Reparațiile din 1939 au perpetuat calitățile monumentului chiar dacă, mai ales în zona de evacuare, au fost realizate subzidiri și consolidări cu beton.

Extinderea, realizată prin polată într-o etapă ulterioară anului 1939, n-a afectat calitatea formei arhitecturale. Valoarea patrimonială a clădirii rezultă atât din vechimea și autenticitatea celei mai importante părți a edificiului (zona parterului) cât și din calitatea intervenției ulterioară anului 1939, când acoperișul a fost refăcut păstrându-se forma și dimensiunile originare.

Materialele și tehnologia folosite la refacerea din 1939, se încadrează, cu excepția lucrărilor din beton, în repertoriul tehnologic tradițional.2)

Fațada de sud, prispa morii de apă, înainte de restaurare - 1939

Prima mențiune documentară despre existența unei mori de apă pe moșia boierească Drajna de Jos o constituie diata căpitanului Constantin Filipescu de la 1696.3)

În anul 1677, Ion Abagiu din Ploiești (în afară de alte proprietăți deținute în Drajna), cumpără și un vad de moară pe râul Teleajen, adeverit prin scrisoarea din același an a șase megieși. După 7 ani, Constantin Filipescu a cumpărat toate drepturile de proprietate din Drajna ale lui Ion Abagiu, informație confirmată în hrizovul de la 21 iunie 1684. Nu se poate confirma dacă moara a fost construită de Ion Abagiu sau de Constantin Filipescu, cert este că în anul 1696 moara era menționată în diată. Moara continuă să fie prezentă în toate diatele boierilor Filipești până la Alexandru Filipescu.

Alexandru Filipescu a cumpărat la 25 aprilie 1827, plătind 300 taleri „un vad de moară cu casa ei de la Cetățea” de la Ioniță Dascălul4) apoi, după câțiva ani, la data de 16 iulie 1841, cumpără din nou, de la preoteasa Casandra, fiica isprăvnicelului boierilor Filipești, un alt vad de moară în apa Teleajenului în hotarul Stăneștilor, cu „totă împrejmuirea lui pe uscat pentru pășunea boilor care vin la moară” și se pare, cu loc de cârciumă.5)

Plan de situație Moara Warthiadi și fierăstrăul - 1942

Statistica morilor de pe apa Teleajenului, la 1833, pe cursul Teleajenului, în plaiul cu același nume, indică 18 mori de 4 pive, dintre acestea făcând parte și instalațiile aflate pe moșia Drajna de Jos a boierului Alecu Filipescu, anume o moară cu două roți și o pivă.6)

Nelămurirea legată de datarea morii Warthiadi de la Drajna de Jos, pare să o clarifice informațiile cuprinse în memoriul întocmit în anul 1942 de ing. agr. Dumitru Warthiadi, în care se arată că, Alexandru Filipescu a cumpărat, înainte de 1841, un vad de moară pentru a construi, pe lângă moara veche, o moară mai mică, la vale și un fierăstru.7)

În anul 1923, morile au fost cumpărate de Constantin Constantinescu.8) Deși nerecunoscut de Elena Kretzulescu, actul este important pentru informațiile referitoare la moară și la zona imediat înconjurătoare. Astfel, Constantinescu a cumpărat de la moștenitoarea Filipeștilor, două mori pe râul Teleajen (moara veche, situată la nord de șoseaua județeană și moara mică, situată la sud de șoseaua județeană, în stare de funcțiune), o piuă părăsită și un fierăstrău, hanul din fața morii vechi și o altă clădire, casa morarului (la nord de moara veche, o clădire cu ziduri din piatră, învelită cu șindrilă).

Cinci ani mai târziu, toate acestea au revenit în proprietatea Elenei Kretzulescu Warthiadi, cu deosebirea că, dintre toate instalațiile hidraulice, numai moara mare, deși ruinată, a rămas în funcțiune, celelalte fiind complet distruse.9)

În 1939, familia Warthiadi a reconstruit parțial moara veche și a reconstruit și amenajat fierăstrăul aflat în partea din aval a morii, care funcționa tot pe baza apei.10) Era folosit pentru producere de scânduri sau ”tinichle” cum se numeau în acele vremuri.11)

În amonte erau amenajate iazuri pentru dospit snopi de in și cânepă, cunoscute ca ”topitorii”, moara de apă având în timpurile acelea și o piuă.

Imediat după moară, în acea vreme, se ridica un vechi portic de piatră, ce indica drumul spre castel și care avea gravate în chirilică numele lui Alexandru N. Filipescu și anul 1851, data la care el a început reconstrucția conacului. De la portic, o alee traversa satul, conducând până la dealul pe care se înalță zidurile groase ale curții de la Drajna.

Portic acces proprietatea Filipescu „Drumu (la proprietate) 1851. Alexandru N. Filippescu”

Drumu (la proprietate) 1851. Alexandru N. Filippescu” - inscripție portic piatră 12)

Deoarece morile de măcinat, în acele perioade, erau puține, oamenii așteptau uneori mai multe zile pentru a putea măcina. În partea dreaptă, pe drumul județean, vis-a-vis de moara Warthiadi, exista un Han, “Hanul lui Ionică - Cojocaru”, unde locuitorii puteau înnopta, mânca și adăpa animalele.13)

Acest monument din comuna Drajna, este unic în județul Prahova, ruinele unei mori asemănătoare aflându-se la Filipeștii de Târg, locul de baștină a familiei Filipescu, fiind construită tot de ei.

Moara de apă presupunea existența unor amenajări complexe cum ar fi iazul morii, stăvilarele, canalul de evacuare etc. Râul Teleajen avea un curs variabil, abia suficient pe timp de secetă, cu un debit foarte mare în perioada ploioasă și la topirea zăpezilor. Din Teleajen, pe malul stâng, apa se despărțea, spre un canal de alimentare (zona de acumulare, iazul morii), pe o distanță de 1200 m, până la scocul morii.

Acest iaz era în unele părți înalt de 1,5 m, cu taluzurile vechi de 100 de ani, înierbate și plantate cu diferiți pomi. Adâncimea iazului era de cca. 50 cm și lățimea de 3 m, lungimea canalului fiind de cca. 1000 m; zăgazul (leasa) principal care abătea apa pe acest canal, era construit rudimentar din crăci, pământ și pietre, fără să aibă la intrare în canal vreun stăvilar de derivație, sau de descărcare. Surplusul de apă se revărsa peste el în diferite puncte, trecând în albia Teleajenului și constituind astfel un regulator natural al debitului de apă (ajutat și de dese desfaceri și refaceri ale acestor baraje de crăci). În 1942, proprietarii intenționau să înlocuiască aceste lucrări rudimentare și provizorii prin altele moderne și definitive, făcute în baza unui studiu tehnic serios și cu concursul Serviciului Apelor Ministerului.

La 10 m de moară, iazul poseda un stăvilar de descărcare, din lemn, de 3 m deschidere, abătând apa spre dreapta pe un mic canal ce se vărsa în canalul de evacuare din josul morii, iar la moară, canalul se temina printr-un scoc de scânduri cu lungimea de 8 m și lățimea de 3 m, apa având aici o adâncime de 30 cm și o viteză de 30 cm/s. Scocul se termina cu două stăvilare de lemn de câte 1,20 m deschidere pentru fiecare dintre cele 2 roți ale morii și cu un al treilea de același gen, însă lateral, care conducea apa la scocul fierăstrăului cu lungimea de 20 m. ÎnâItimea de cădere a apei a fost păstrată la roata veche de 3 m și a fost mărită la roata nouă la 4 m prin adâncirea iazului de evacuare. Acest canal inferior (canal de evacuare) avea o lungime de 500 m până la vărsarea sa în Teleajen, o lățime de 3,5 m și o adâncime variabilă după configurația terenului, apa având o adâncime medie de 50 cm. El trecea pe la fierăstrăul de curând construit (1939), peste șoseaua Văleni-Drajna-Ogretin, pe ruinele morii a doua, pe care proprietarii n-au mai reconstruit-o, și se vărsa înapoi în Teleajen.14)

Fațada de est, roțile hidraulice 1939

Din punct de vedere tehnic, moara de apă de la Drajna de Jos se înscrie, după descrierea din memoriul întocmit de ing. Dumitru Warthiadi și după fotografiile din timpul refacerii din 1939, în categoria morilor hidraulice cu două roți verticale și admisie superioară.

Moara își procura forța motrice prin două roți hidraulice, din care una mai veche, în întregime din lemn, cu diametrul de 1,80 m și una nouă, din lemn și fier montată pe ax de fier și rulmenți cu bile, având diametrul de 3 m. Apa lovea aceste roți deasupra. La moară acționau două perechi de pietre de 36 țoli (91,44 cm) și respectiv 42 țoli (106,68 cm). Pietrele ferecate ale morii a fost aduse din dealul Istriței, de la Pietroasele.

Tot la moară fusese montat, după 1939, un dinam pentru curent alternativ, trifazic de 380/220v și de 10Kw care deservea moara, fierăstrăul și gospodăriile moșiei și, în același timp, acționa pompa de apă, care până atunci era acționată de un motor cu benzină, precum și un număr de cca. 100 lămpi de 25v pentru trebuințele satului.

Din mecanismul propriu zis al morii s-au mai păstrat câteva componente, una din roțile hidraulice (roata cu cupe) cu axul și roata interioarâ, una din pietrele de moară, probabil piatra zăcătoare și câteva elemente din eșafodajul interior pe care se monta instalația propriu zisă.15)

După restaurarea din anul 1939, moara a fost administrată de Dumitru Kretzulescu-Warthiadi, fiul Elenei Kretzulescu și al generalului Panait Warthiadi. La început moara era folosită doar pentru familia Filipescu, dar mai târziu a devenit accesibilă și locuitorilor din sat. Boierul nu avea obiceiul să locuiască la Drajna, ci la București, astfel administrarea moșiei era lăsată în mâna arendașilor și administratorilor, dintre care cei mai cunoscuți fiind : Cristodor Stravidi, Chirănoiu din Văleni și Butu Ardeleanu.

Acest monument este unic în județul Prahova, ruinele unei mori asemănătoare aflându-se la Filipeștii de Târg, acesta fiind locul de baștină a familiei Filipescu, fiind construită tot de ei.

La jumătatea anului 2020 au început lucrările de restaurare ale acestui monument pentru a fi readus la stadiul original.

La aproximativ 770 de metri de Moara Warthiadi se află Izvorul Sărat.

Vezi morile de apă care au existat în comuna Drajna.

Moara de apă Warthiadi a fost surprinsă și în istoria cinematografică românească în filmul Întoarcerea Vlașinilor din anul 1983 regizat de Mircea Drăgan; (minutul 2:31:31).

Galerie Remember Drajna


1)
Călin Hoinărescu, Locul arhitecturii sătești de pe Valea Teleajenului în orizontul arhitecturii tradiționale prahovene (III), în „Revista muzeelor și monumentelor”, nr. 2, 1987, p.45
2) , 10) , 14) , 15)
Irina Aurora Paveleț - Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, an XVII, nr. 1-2, București 2006
3)
N. Iorga, Documente privitoare la familia Cantacuzino, Buc., 1902, p. 161 și urm.
4)
Soc. „Drajna” Acte, doc nr. 15bis
5)
Soc. „Drajna” Acte, doc nr. 15A
6)
DJAN Prahova, fond Ocârmiurea județului Saac, plasa Podgoria 1833
7) , 8) , 9)
Document aflat în arhiva familiei Kretzulescu Warthiadi
11)
Drajna și Ogretin sate de moșneni - Nicolae Costea Teleajen
12)
Cronicele muntene vol. I, de N. Iorga
13)
Doamna M. Voiculescu (Ionescu) a povestit că Hanul era numit la “Încurcă lume”, ulterior, prin anii 1940, fiind doar cârciumă, administrată de tatăl dânsei Ion Ionescu - Cojocaru, zis ”Ionică”
Site-ul nostru utilizează module cookie proprii pentru a-ți îmbunătăți experiența. Continuă să navighezi pe site sau alege să accepți dacă ești de acord cu utilizarea acestora. Alternativ, poți alege tipul de cookie-uri pe care ești de acord să le folosim.Mai multe informații despre cookies
  • moara_de_apa_warthiadi
  • Ultima modificare: 2021/06/05 17:46
  • de către cristian