Ansamblul folcloric Poienița Drajna

Ansamblul Poienița, este ansamblul folcloric reprezentativ pentru comuna Drajna, fiind înființat în anul 1996 în cadrul Căminului Cultural al comunei Drajna.

Bazele ansamblului Poienița au fost puse de Marin Văcărelu, coregraful Gică Radu şi corepetitorul Ion Rusu, fiind alcătuit din copiii de la şcoala Drajna de Jos.

„Începutul a fost greu, pe alocuri demoralizant. Oamenii aveau alte preocupări şi nimeni nu era atent la activitatea care să ducă o comunitate mai departe, peste ani, cu pecetea autenticităţii locului. După un timp, cu sprijinul unor colegi pasionaţi, coregraful Gică Radu şi corepetitorul Ion Rusu, am pus bazele Ansamblului folcloric «Poieniţa», alcătuit din copiii de la şcoală. Făceam dansuri, muzică populară şi muzică uşoară, deşi nu eram practic specializaţi în ceva anume. Tot în Drajna avem doi profesori, soţii Cioc, care au creat o şcoală de pictură. În aceste condiţii, prof. dr. Constantin Manolache, director pe atunci al Centrului Judeţean de Cultură Prahova, ne-a acordat sprijinul pentru a înfiinţa câteva clase externe ale Şcolii Populare de Artă Ploieşti, pentru secţiunile canto popular, dans popular, arte plastice şi arte vizuale. Nu greşesc dacă spun că la noi, la cămin, în general la Drajna, s-a creat în câţiva ani o efervescenţă în legătură cu activitatea culturală”1).

Acest articol este un ciot. Puteți ajuta Enciclopedia Drajna prin completarea lui, dacă doriți.

Acest articol este un ciot. Puteți ajuta Enciclopedia Drajna prin completarea lui, dacă doriți.


1)
Marin Văcărelu
Site-ul nostru utilizează module cookie proprii pentru a-ți îmbunătăți experiența. Continuă să navighezi pe site sau alege să accepți dacă ești de acord cu utilizarea acestora. Alternativ, poți alege tipul de cookie-uri pe care ești de acord să le folosim.Mai multe informații despre cookies
  • ansamblul_folcloric_poienita_drajna
  • Ultima modificare: 2021/04/05 21:47
  • de către cristian