Rumân

Această pagină poate fi doar citită. Poți vedea sursa, dar nu poți modifica pagina. Consultă administratorul dacă ești de părere că ceva este în neregulă.
===== Rumân =====

**Rumân** este numele sub care era cunoscut țăranul dependent cu persoana și/sau cu bunurile sale. Șerbii își schimbau stăpânii doar când pământul pe care îl lucrau intra în stăpânirea altcuiva. Șerbii nu puteau fi cumpărați sau vânduți.

{{ :sclavi_tiganesti.jpg?250|}}

==== Reforma socială în Muntenia ====

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, situația țăranilor dependenți din Muntenia era extrem de dificilă, ca urmare a interzicerii strămutării de pe moșii și a obligației acestora de a presta muncă în folosul boierilor și al mănăstirilor, în executarea rentei în muncă, fără a fi precizat numărul zilelor datorate. Această lipsă de reglementare a permis numeroase abuzuri din partea stăpânilor de moșii și a avut consecințe grave, declanșând un amplu fenomen de bejenie, în cadrul căruia țăranii dependenți au fugit de pe moșii, mulți dintre ei refugiindu-se la sud de Dunăre, în Imperiul Otoman, unde regimul fiscal era mai blând.

Între anii 1741–1746, în Muntenia s-a ajuns la înjumătățirea numărului țăranilor, situație ce amenința baza fiscală a statului. În acest context, la 1 martie 1746, pe când domn în Muntenia era Constantin Mavrocordat, a fost emis un așezământ care prevedea iertarea de rumânie a țăranilor dependenți fugiți, condiționată de întoarcerea acestora în țară și de obținerea unor certificate de iertare de rumânie eliberate de Divan. Țăranilor li se acordau o serie de înlesniri: scutirea de dări timp de șase luni, plata ulterioară a unei dări de 5 taleri, achitabilă în patru sferturi, posibilitatea de a se așeza pe orice moșie, fără a mai putea fi urmăriți de foștii stăpâni, precum și obligația de a presta șase zile de muncă pe an pentru boierul sau mănăstirea pe a cărei moșie se stabileau și de a plăti dijma.

Așezământul din 1 martie 1746 prezenta însă un viciu juridic, constând în lipsa precizării termenului până la care țăranii fugiți trebuiau să se întoarcă pentru a beneficia de aceste prevederi. Această omisiune a accentuat fenomenul bejeniei, întrucât țăranii fugeau de pe moșii pentru a reveni ulterior și a beneficia de facilitățile acordate.

Ca urmare, la **5 august 1746**, Mavrocordat a emis un nou așezământ prin care a dispus **desființarea rumâniei în Muntenia**, stăpânii fiind invitați să-i elibereze pe țăranii dependenți fără plată. În caz contrar, aceștia aveau posibilitatea de a-și răscumpăra libertatea prin plata unei sume fixe de 10 taleri.

Prin aceste așezăminte, starea de dependență feudală a rumânilor din Țara Românească a fost desființată din punct de vedere juridic, foștii țărani dependenți devenind țărani [[ruman|clăcași]]. Raporturile dintre [[clacas|clăcași]] și stăpânii de moșii nu mai aveau ca temei exclusiv Legea Țării și pravilele, ci se întemeiau și pe contracte, izvorul obligațiilor devenind astfel și contractual. Prin urbariile ulterioare, s-a prevăzut că numărul zilelor de clacă urma să fie stabilit prin învoiala părților.

Deși [[ruman|clăcașii]] nu mai erau legați de glie, ei rămâneau legați de sat, pe care nu îl puteau părăsi fără îndeplinirea obligațiilor contractuale sau fără încuviințarea stăpânului moșiei, acesta având dreptul de a-i readuce manu militari. Unele urbarii au stabilit un număr minim și maxim de zile de clacă, precum și nartul, respectiv cantitatea de muncă prestată într-o zi de clacă.

În pofida reformei, situația țăranilor s-a îmbunătățit în principal de iure, întrucât nu mai erau formal dependenți, însă de facto s-a înrăutățit. Contractele de învoială, având caracter de contracte de adeziune, permiteau boierilor și mănăstirilor să impună un număr excesiv de zile de clacă, în scopul creșterii producției agricole pe căi extensive. Mai mult, în Muntenia au continuat să existe categorii aflate în dependență personală, respectiv scutelnicii și poslușnicii, supuși boierilor și mănăstirilor și având obligații fiscale exclusiv față de aceștia.

...în anul 1784 are loc Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan având ca scop lichidarea șerbiei. ((ro-tours.com)) Datorită răsunetului european stârnit de răscoală, Curtea de la Viena prin împăratul Iosif al II-lea emite ordonanța din 22 august 1785 care suprima șerbia. Suprimarea definitivă a iobăgiei a avut loc abia în 1848. În ajunul [[reforma_agrara_din_1864_in_drajna|revoluției de la 1848]], din cele 1.960 de sate din Transilvania, mai puțin cele din scaunele secuiești și săsești, nu mai puțin de 1.866 erau sate de iobagi. ((enciclopediaromaniei.ro))

Vezi - [[reforma_agrara_din_1864_in_drajna|Reforma agrară din 1864 în Drajna]]

==== Notă ====


{{tag>ruman}}{{tag>clacas}}
ruman clacas